Despre actualitatea „Corespondenţei de la un colţ la altul“
- 28-02-2014
- Nr. 712
-
Mihnea MOROIANU
- ISTORIE CULTURALĂ
- 8 Comentarii
A vorbi despre Viaceslav Ivanov înseamnă a vorbi despre simbolism, şcoala care a dominat poezia rusă din primul deceniu al secolului al XX/lea, şi a cărei criză generată de neînţelegerile dintre principalii săi exponenţi – Blok, Belîi, Ivanov şi Briusov – a dus începînd cu 1910 la detronarea sa de către mai tinerele ei rivale – acmeismul şi futurismul. Pe lîngă intresul ei intrinsec, unul din avantajele Corespondenţei de la un colţ la altul este acela de a o oferi o întîlnire foarte succintă şi accesibilă, cel puţin în aparenţă, cu gîndirea şi personalitatea celui mai dificil şi mai puţin cunoscut dintre exponenţii simbolismului – poetul, filosoful şi criticul Viaceslav Ivanov. Figura lui Ivanov ne proiectează în zona cea mai misterioasă, în însuşi miezul incandescent al epocii de intense căutări artistice, filosofice şi religioase care a fost numită cu o sintagmă mai degrabă improprie Veacul de Argint al culturii ruse. Criticul literar din emigraţie Gheorghi Adamovici evoca peste decenii magia personalităţi sale ca pe cea a unui fel de Orfeu care-i făcea pe toţi să i se supună. „Viaceslav Ivanov nu atrăgea, ci mai degrabă fermeca, precum un vrăjitor insinuant, înţelept, liniştit, ştiind că cel o dată căzut sub […]
Ach, Marine!…
De ce uiti ca magarul e un animal tare bland, innobilat pe spinare cu semnul Sfintei Cruci, ca amintire ca l-a purtat candva pe Mielul ce intra in Ierusalim?
Si ca spaniolul Jimenez i-a dedicat un intreg poem epic – Platero y yo, care a contribuit sa-i aduca premiul suedezilor in 1956?
Chiar n-ai inteles ca frazele reproduse de mine erau ale lui Constantin Noica, deci nu puteau fi niciun fel de „atacuri imunde” impotriva nimanui?
Iti scriu toate astea fiindca eu te „chiar iubesc” pe matale, Marine… cu toate stelele verzi pe care le vad uneori cand iti citesc compunerile!
dar-ar Domnu’ s-ai talentu’ & chiar putirintza de-a ne *arata-o*, chiar *tu*: cum, adica, *tu*, Parschive, dupe ce *dai lectzii altora*, chiar scrii v-un ”eseu”.
Io zic chiar nasha: sa ti-ajuti Dumnezau. Sa *ne aratzi*, matale, ce potzi *matale*…
Nu di alta, da ni chiar saturaram (ma rog, unii dintri noi) di astfel d-atacuri *imunde* & di fara di rost.
Capishi?
Ca, daca *da*, ia da-ne *matali* versiunea *corecta*?
Ma cam scuzi, badie: da’ io *sunt chiar magar cu magarii de pe-acilea…
Al tau, magar ”ca lumea”, chiar cum ti afli matali,
Nea Marin
io felicit Redactziunea d-a fi sorbit, pantre autori, pre dragu’ meu Mihnea.
Scrie el, ceva adanc, pi colea, citand pe nush cine: cum ca, adicatilea, am face-un mare pacat d-a confunda, cumva, oamenii vii fiind, cultura cu chiar veatza.
Shi, pentru chiar asta, io-l respect p-autor &, iata, reushii sa scriu fara de stelutze & chiar fara da ghilimele, chiar cum imi ceru’ editoru’… Hm…
Nea Marin
Oare cum se explica tacerea asternuta asupra „modelului Noica”, despre care se vorbea si se visa atat de mult la inceputul anilor ’90?
Unde este increderea nemarginita in „Dumnezeul culturii” si unde sunt preotii Lui?
Acest NIMENI
Este AICI
Peste TOT
Cu drag , ştiţi mult prea bine UNDE ! pozitive !
Vorba lui Euripide:
„Unde e acest Nimeni?” („Ciclopul”, v. 675)
PS Cartea poate fi comandata pe site-ul editurii Ratio et Revelatio.
Bucuria CĂ
MAI există oameni cu POFTA iluminărilor şi
DARUL plecăciunilor întru reaşezarea-n vorbirea cuvintelor dragi româneşti A
TÎLCURILOR şi MISTERELOR
Nu poate prilejui decît o BUCURIE
Extraordinară !
Aceasta CARTE ne este Nevoie şi Hrană indubitabilĂ !
Savuraţi-O !
Morfoliţi-O !-ntre Danţii Minţilor domniilor dumneavoastră
cu POHTĂ şi NESAŢII-infinite !
UNDE-o găsim ?
OFERIŢI-ne-O !
P.S. OMAGII celor ca şi Ei, acestor Truditori şi răspînditori de Cultură şi Bucurii, UN GÎND BUN !
“Din lipsă de altă ieşire în cultură a inteligenţei înnăscute româneşti ‒ aş spune din lipsă de pregătire chiar în materie de marxism, unde se cer multe alte cunoştinţe decât cele care se manevrează obişnuit aici ‒ numeroşi condeieri, mai ales tineri sau relativ tineri, după ce au întârziat mai mult decât trebuie în genul facil (dar, în fond, teribil de dificil, al ‘criticii’) se îndreaptă acum spre eseu. […] Nu faci eseu de jos în sus, de la ignoranţă spre cultură, ci de sus în jos, de la cultură spre joacă şi graţie, precum şi spre cititorul mai puţin avizat. […] Altminteri eseul este expresia tipică a talentului fără răspundere, a inteligenţei ‘libere’ pentru că nu e grevată de suficientă cunoaştere ‒ în termenii noştri: expresia lăutărismului.”
(Despre lăutărism, Humanitas, 2008, p. 32-35)