De la autoritate la notorietate

Cred că schimbul de generaţii în critica literară românească s-a făcut deja de mai multă vreme, nu este, totuşi, o chestiune de actualitate. Cronicarii literari activi ai revistelor culturale – cei care fac cronică de întîmpinare – sînt, de regulă, critici aparţinînd generaţiilor tinere (35-40 de ani), iar polemicile literare se duc adesea între reprezentanţii aceleiaşi generaţii. Din păcate, de multe ori, aceste polemici nu sînt teoretice, de idei, ci au implicit mize legate de putere, de vizibilitate în spaţiul literar (ele pot fi polemici asumate individual sau pot fi polemici/ susţineri care angajează un grup). Şi totuşi, dincolo de jocurile de putere, în anii din urmă am impresia că s-au dus, la noi, ultimele bătălii ale esteticului versus celelalte criterii de judecare a unei opere literare (contextualizare socioistorică, relevanţă mentalitară, raporturile esteticului cu politicul şi socialul etc.).   E curios că nu numai criticii din vechea generaţie – cum este cazul mai recent al lui Nicolae Manolescu, în polemica cu tinerii critici – au îmbrăţişat cauza esteticului, ci şi voci mai tinere; oricum ar fi, au fost ultimele „zvîcniri“ ale unei cauze deja pierdute, care şi-a dat întreaga măsură în perioada comunistă (printr-o serie de critici de ţinută, printre […]