Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Esteticul şi ideologicul sînt realităţi complementare
- 16-05-2014
- Nr. 722
-
Bogdan CREȚU
- ÎN DEZBATERE
- 2 Comentarii
Muşc la întîmplare din provocarea dumneavoastră. Nu ştiu dacă mai este criticul literar o instanţă care poate impune titluri, dar ştiu sigur că, după ce a consumat, în anii ’90, o perioadă de confuzie şi de furie oarbă, critica literară a rămas acea instanţă care are suficientă autoritate, prestigiu, forţă de convingere care să propună şi, în urma unui efort colectiv, să impună o ierarhie valorică a literaturii care pulsează sub ochii noştri. Poate e necesar un adagio: în interiorul breslei. Altfel, pretenţiile unui singur critic cum că el face canonul sînt nu doar abuzive, irealiste, ci şi naive (caraghioase, de fapt). Critica literară este, am mai scris-o, un joc de echipă, un efort colectiv; canonul se stabileşte prin selecţie, prin convenţie, prin acord, nu se dictează prin ucaz. Se discută, nu se face, ca să întorc pe dos hazardata butadă a lui Nicolae Manolescu. Îl putea face Titu Maiorescu, nu-l mai poate face, azi, nici un critic literar. Ceea ce nu se înţelege este că modelul Titu Maiorescu nu mai este, din fericire, funcţional: el ţine de epoca începuturilor, a confuziilor conceptuale, a amestecului de valori, a complexelor nesfîrşite, a absenţei unei tradiţii solide. Atunci era nevoie de […]
@Liviu Drugus, @Observator cultural
Stimate domn, doua aspecte din comentariul dv.ma indeamna sa -mi exprim opinia; unul este legat de observatia dv.ca raspunsurile la intrebarile Observatorului privind critica literara nu au comentarii: marturisesc faptul ca le-am citit pe toate (9) si – cel putin pentru mine- eseul d-lui Gelu Ionescu raspunde cu eleganta,inteligenta, ironie fina tuturor chestiunilor propuse spre dezbatere.
Am fost studenta lui Gelu Ionescu si constat ca avantajul distantei alaturat talentului si stilului binecunoscute ii permit sa analizeze din toate unghiurile tabloul contorsionat actual al vietii noastre literare.
Asadar lipsa gustului, frenezia foiletonistica a unor agresivi critici de intimpinare,incercarea detronarii vulgare a precedentei generatii,infatuarea detinerii adevarului opiniei, faptul ca este inerent ca vocea criticului profesionist \”sa fie[si azi] mai ascultata\”
sint opinii care ar trebui sa fie subiect de reflectie pentru critici/\”consumatorii\” de critica literara.
In alte cuvinte, \”comentariul\”este semnat de…Gelu Ionescu.
A doua chestiune: vorbeati despre confuzionarea posibila din mintea cititorilor: veti fi notat ca daca Gelu Ionescu observa ca-precum alta data-critica de intimpinare valoroasa de azi \”e semnata tot de universitari\”, cel putin trei dintre jurnalistii care raspund se ocupa de statutul CITITORULUI.
Pe BAS il irita cititorii inculti si vulgari( care …functioneaza sub masca anonimatului..?!?); pentru el , puterea criticului azi seamana cu cea a portarului de la sanatoriul unde e inchisa \”bunica nebuna\”;Matei Alexandru distinge categoria cititori amatori/profesionisti, iar Iulian Boldea crede ca publicul cititor \”prizeaza cu dificultate\”critica universitara. Are dreptate A.Dinitoiu cind atrage atentia in articolul ei asupra riscului \”pierderii audientei\” publicului avizat; si asupra faptului ca lupta pentru autoritate ii poate conduce pe unii(critici) sa se citeasca numai…intre ei…
Spre deosebire de dv., nu cred ca s-ar impune un \”dictionar\” de concepte – tinind cont de cele de mai sus.
Sper insa ca Observatorul va fi la inaltimea intrebarilor propuse si a celor existente in raspunsurile primite- care isi asteapta analiza.
Cu stima,
Alina Popescu
NB Eseul d-lui Bogdan Cretu mi se pare correct( mai ales optiunile despre falsa \”ruptura\” dintre generatii , respective cea legata de productiile \”functionarilor literaturii\”.
Bogdan Crețu pledează pentru dialog, pentru cooperare, pentru spirit de echipă și împreună lucrare a criticii literare și a determinanților acesteia. Trec peste faptul că BC nu a răspuns la niciuna dintre ”criticile” mele, la provocările care – primind răspuns – ar fi însemnat un început de dialog. Dar…, una e teoria și alta e practica, dimensiune schizoidă care la noi explică multe… Faptul că la majoritatea răspunsurilor primite de OC (Obs Cultural) nu există comentarii, echivalează cu lipsa stridentă a dialogului, a acceptării criticii reciproce sau a continuării unor demersuri. Avem, în schimb o sumă de monologuri care lansează ipoteze de lucru, aprecieri, opinii și… atât. Cred că această temă ar putea face obiectul unei dezbateri: ”De ce nu dialogăm?”, cu variantele ”De ce mimăm dialogul” sau ”Mai multe monologuri nu formează un dialog”. Atunci ar apărea șansa ca participanții să realizeze că utilizează concepte plurisemantice sau vag și contradictoriu definite ca și cum acele concepte au exact aceeași semnificație în capul tuturor. Mulți dintre cititori au, probabil, în minte echivalența dintre estetic și frumos, uitând că frumosul este de o relativitate absolută (oximoronic vorbind…). Ce este ”frumos” pentru Duchamp nu este frumos pentru Nicolae Grigorescu – pentru a exemplifica cu artele vizuale, mai lesne și mai repede perceptibile. Și atunci cum să vorbești despre ”realități estetice”, când esteticul este doar discuție despre realități, idei despre criterii de evaluare, clasificarea acestor idei, dar nicidecum realități. Reificarea esteticului are, desigur, drept de cetate, dar această poziție trebuie clar asumată, argumentată, contrapusă altor poziții – cu alte cuvinte să incite la dialog nu să edicteze enunțuri referitoare la raporturile esteticului cu ideologicul. Rămâne un mister pentru cititor ce înțelege oare Bogdan Crețu prin ideologic. Dar prin politic? Este esteticul identic în esență cu eticul? (așa cum, de ex. cred eu). În consecință, propun organizatorilor de dezbateri să invite preopinenții la dialog să-și definească, din start, conceptele, adică să plaseze – la începutul intervenției lor – un mic dicționar de definiri/ descrieri conceptuale (eventual cu trimitere la articole de autor lămuritoare pe această temă). Altfel, dialogul surzilor ca sumă de dialoguri paralele va continua, fără a produce măcar vreun efect în mințile cititorilor (în afară de confuzie, nedumerire etc.). Aseară, 16 mai 2014, la RRC am ascultat o interesantă prezentare de idei pe tema criticii literare (Mitchievici, Nicolau et al.). Cu speranța că ei nu fac parte din alte partide (literare, desigur…) aș sugera publicarea acestor texte ca o continuare la acest început de abordare monologală. Una dintre opiniile interesante auzite a fost aceea că criticul nu trebuie să dea lecții, să nu o facă pe deșteptul, să nu-i învețe pe alții cum ar trebui să scrie. De acord cu această sugestie, dar cu multe rezerve. Altfel, criticii nu s-ar mai critica (și) între ei … Unii dintre acei care au alocat timp pentru a citi unele dintre cele cca o sută de pseudorecenzii/ note de lectură s-au mirat că mi-am permis să scriu (și) pagini întregi de ”observații” referitoare la (orto)grafie, punctuație, frazare etc. Continui să cred că criticii au (și) rolul de ”sanitari ai pădurii”, de cârcotași dispuși să nu treacă cu vederea erori de limbă/ limbaj care, lăsate așa, provoacă și mai multă derută în rândul iubitorilor și utilizatorilor acestei limbi. Uneori autorii sunt vinovați că scriu în grabă, nu(-și) recitesc textele sau – poate – chiar vor să propună schimbări de natură normativă. Las cititorilor să facă ceea ce nu au făcut corectorii de la Observatorul Cultural, adică să obțină de la autori răspunsurile la întrebarea: chiar așa ați dorit să scrieți? De exemplu, Bogdan Crețu scrie în articolul de mai sus ”sau schimbat”, ”zececinsprezece”, ”îna-inte”, ”Mitchie-vici”. Ultimele două ciudățenii mai erau de înțeles în era scrisului de mână sau a scrisului la mașina de scris. Dar în era electronizării și a corectoarelor automate de texte (inclusiv gramaticale) ciudățeniile de mai sus nu au altă explicație decât dezinteresul față de limba română. (Titlul subiectului propus de mine – Esteticul, adică eticul, adică politicul, adică economicul, adică ideologicul, adică managementul – sugerează punctul meu de vedere legat de aceste demersuri teoretice, punct de vedere concretizat în ceea ce am denumit Metodologia Scop Mijloc).