Imprevizibil? Bulversant?

  • Recomandă articolul
O primă şi uriaşă dezamăgire: campioana en-titre a părăsit competiţia. N-am priceput nimic din jocul Spaniei la acest turneu. Ibericilor nu le-a reuşit nici măcar aluziv dezinvoltul tiki-taka de altădată, o abordare cumva stahanovistă, eficientă în 2010 şi în 2012, la Euro. Campioana mondială şi europeană a fost realmente amnezică în Brazilia. Iar Del Bosque parcă a imitat incoerenţa tactică a lui Piţurcă. Din decenţă, am socotit corecţia pe care le-a administrat-o Olanda un accident. Următoarea partidă, cu Chile, ne-a arătat însă o Furia roja în suspectă decrepitudine. Mă aşteptam, chiar şi la 2-0 pentru chilieni, ca ibericii să forţeze atacul. Cînd te afli într-o situaţie presantă, eşti obligat să rişti. „Focu’ la ei!“, ca să-l citez pe Florin Halagian. Spaniolii erau însă debusolaţi total, atinşi de un neverosimil autism ofensiv, pe care sobrul Del Bosque îl contempla letargic. La cum joacă ibericii, cred că şi cu Australia, în ultimul meci, vor avea probleme. Decepţionantă prestaţia lor. Ca să nu spun chiar dubioasă.   Ghinionul australienilor Scriam zilele trecute că Olanda nu mi s-a părut fantastică în meciul cu Spania. Scorul de senzaţie i-a determinat pe mulţi să propulseze instantaneu selecţionata batavă în finală. Atrăgeam atunci atenţia că o asemenea […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.