Alexandru DUMITRIU

Se dă textul: „M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva Guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotînd legalitatea care stă la baza statului de drept“ (Liviu Dragnea, președintele PSD, fragment dintr-un comunicat de pe pagina personală de Facebook, 22 ianuarie 2017). Cerințe: analizați în stil …

S-a încheiat, de curînd, pe un minus răsunător – previzibil altminteri –, subscripţia publică pentru Cuminţenia Pămîntului. Campanie care, din varii motive, nu avea cum să prilejuiască generozităţi nemaipomenite. A stîrnit însă numeroase reacţii. De la solidaritate – ce-i drept, o solidaritate, cum am văzut, anemică pecuniar – la indignare şi chiar repulsie. Oricît de halucinant ar părea, am citit în tot acest timp şi …

Cînd, în ultima vineri a lunii noiembrie, coboram dintr-un Regio aglomerat în Hannover Hauptbahnhof, mă gîndeam că atmosfera metropolei trebuie să fie una mai puţin relaxată decît acum trei ani, la o primă descindere în capitala Saxoniei Inferioare (Niedersachsen). Cu zece zile în urmă, pe 17 noiembrie, în Hanovra s-a dat semnalul de alertă teroristă. Din fericire, nu s-au repetat atrocităţile pariziene care terifiaseră iarăşi …

Pe 8 noiembrie, profesorul Dumitru Micu a împlinit 87 de ani. L-am cunoscut datorită poetului Ion Brad, pe care îl acompaniam, cu ani în urmă, într-o vizită la domiciliul criticului. Întîmplător, cei doi scriitori, colegi de studenţie clujeană, sînt născuţi în aceeaşi zi, dar la un an distanţă: Dumitru Micu în 1928, la Bîrsa, în Sălaj, Ion Brad în 1929, la Pănade, satul lui Timotei …

Am urmărit mai demult, pe YouTube, un documentar consacrat trupei Iris, realizat de Dorian Ciubuc, cu prilejul aniversării, în 1992, a 15 ani de activitate pe care îi împlinea trupa. Momentul festiv a fost celebrat printr-un mare concert la Polivalentă, în februarie. O Polivalentă aglomerată ca fanaticele peluze fotbalistice sud-americane. Destulă lume rămăsese afară. Căci, pe atunci, rockul nu se desfăşura în cvasi-anonimatul de azi. …

Petrila, decembrie 2010   Pe 31 octombrie, E.M. Petrila, o mină istorică a Văii Jiului şi a patrimoniului industrial românesc, a fost închisă, după mai bine de 150 de ani de activitate. Previzibil. Mineritul fusese sistematic împins în colaps pe parcursul postsocialismului. Încă din 1997, cînd, după prima arestare a liderului „ortacilor“, guvernul condus de fostul fruntaş sindicalist Victor Ciorbea (Avocatul Poporului de …

Destinul lui Ion D. Sîrbu (1919-1989), născut la Petrila, a gravitat semnificativ în jurul Văii Jiului. Şi al unei istorii inclemente şi tenebroase. Pe care a înfrînt-o. Prin verticalitate. Nu manevrez vorbe patetice. Deşi, în acest caz, ele n-ar fi deloc abuzive. Verticalitatea lui nu s-a consumat însă în eroisme publice, la drumul mare. A fost o verticalitate structurală. Incoruptibilă. Legată, îmi permit să …

Am primit, în această dimineaţă, luni, 2 noiembrie, de la colaboratorul nostru, Alexandru Dumitriu, masterand la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, articolul de mai jos. Îi facem loc, în versiunea on line. Vom gazdui, în print şi on line, şi alte opinii de la redactori şi colaboratori ai revistei despre tragedia de la Club Colectiv, despre semnele de solidaritate şi umanitate care există …

În Olteniţa, arată Google maps, ia sfîrşit DJ403. Care, de la un punct încolo, se cheamă Şoseaua Portului. Ce nu dezvăluie Google maps în Olteniţa este un drum pe care îl voi numi, empatic, Highway to heaven. Nu, piesa Led Zeppelin e Stairway to heaven. Cea de la AC/DC e, într-adevăr, rutieră, însă porneşte, pour les connaisseurs, în direcţia opusă. Fără purgatoriu. Highway to heaven …

Într-o iarnă, la Hanovra, am văzut şi ascultat, în plină stradă, un grup de şapte solişti ruşi, de vîrste diferite, purtînd uniforme militare şi nelipsitele căciuli de astrahan şi caschete pe care se distingea o heraldică tipic cazonă. Erau acompaniaţi de un singur instrumentist, care şerpuia melancolico armonică tradiţională. Acum, nu ştiu dacă veştmintele ostăşeşti reprezentau doar un deghizament epigonic, menit să împrumute aluziv …

Cargo, trupa alături de care s-a consacrat, în anii ´90, vocalistul arădean Ovidiu Ioncu – a.k.a. Kempes, pentru că seamănă fizic cu ilustrul atacant al Argentinei, Mario Kempes, şi pentru că juca bine fotbal, a fost chiar la juniorii clubului UTA – nu m-a atras prea tare nicicînd. De fapt, într-o perioadă, dezvoltasem chiar un fel de aprehensiune superstiţioasă provocată de această trupă. Nu …

Ana Colda. Un nume de care, astăzi, din păcate, puţină lume îşi mai aduce aminte. S-a născut în Taia/Lonea, localitate situată în Estul Văii Jiului. Lîngă Petrila, unde, cu un an mai devreme, în 1919, se năştea Ion D. Sîrbu. Acolo, la Lonea, s-a şi stins Ana Colda, în casa părintească, la doar 52 de ani. Şi tot acolo, în cimitirul din curtea bisericii ortodoxe …

Şi nu-ţi imaginezi, pentru că, oricît de familiarizat ai fi cu repertoriul său, cu show-urile sale vizionate pe YouTube, cu tot ce înseamnă ştiinţa sa inefabilă, un concert live va avea întotdeauna ceva în plus. Vibraţie, tensiune şi, în definitiv, forţă. Una autentică. Pe care nu trebuie să o obţii din volume, nici din fullscreen, nici din imaginaţie. Yngwie Malmsteen, legendarul chitarist suedez, care a …

Într-o vreme în care parcă tot mai des cuvintele sînt manipulate cu insidioasă dezinvoltură, camuflînd puseuri vindicative sau ridicînd intemperante straturi de confort moral, şi într-o vreme în care convingeri aparent solide se rarefiază galopant, dovedindu- se uneori de-a dreptul falimentare, un club de fotbal poate fi, de ce nu, o certitudine de durată. Una a pasiunii şi a devotamentului, pe care inerentele decepţii nu …

Vineri noapte la Botoşani. Ar fi, probabil, un titlu potrivit pentru o carte de proze scurte. Poate ceva în cheie umoristică. Sau pentru o carte de reportaje. Asemănătoare cu 175 de minute la Mizil. Dacă s-ar întoarce voga reportajului. Deci, vineri noapte la Botoşani. Nu foarte tîrziu. Pe la 22. Din autogară, după ce ultimii pasageri ai cursei de Bucureşti s-au dispersat, oraşul inspiră acea …

Nu văzusem niciodată, pe YouTube sau pe oricare alt site, vreo secvenţă dintr-un concert al lui André Rieu. În realitate, cu atît mai puţin. Am aflat, zilele trecute, că André Rieu a venit în România pentru a pune la punct cele şapte concerte pe care le va susţine, consecutiv, la Bucureşti, în iunie. O performanţă, dacă am reţinut corect, record personal al dirijorului de 65 …

Multă telenovelistică. Aşa i-am descris cuiva, colocvial şi, admit, prea generalizator, dosarul de Securitate al lui G. Călinescu investigat de I. Oprişan. Prin forţa lucrurilor, nu-i o telenovelă ordinară, de nivelul unui Juan Miguel sau mai ştiu eu ce alt personaj cu rezonanţe hispanice. E telenovela lui G. Călinescu. Pe care Securitatea, prin diligenţii ei informatori, a urmărit-o luxuriant. Ceea ce a părut să-i indispună …

Poate profesia de regizor a regretatului Andrei Călăraşu m-a îndemnat să mă gîndesc, simbolic, la filmul lui Roberto Benigni, după ce am citit această carte de convorbiri. Poate faptul că, în 1941, în timpul Pogromului de la Iaşi, autorul a fost unul dintre miile de evrei care au fost suiţi în trenurile morţii. Poate jovialitatea neverosimil de excentrică prin care, amintindu-mi de Benigni, a înţeles …

Săptămîna trecută, pe 27 ianuarie, s-au împlinit 70 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare Auschwitz-Bir­kenau. Din 2005, printr-o rezoluţie a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, data la care cel mai cumplit fief al crimelor nazismului a fost eliberat de trupele sovietice este şi Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului. Cu acest prilej, ziua următoare, la Biblio­teca Naţională a României s-a desfăşurat un eveniment …

Deloc sedentare amintirile lui Ioan Groşan. Itinerariul acestor retrospective, suple ca dimensiuni, debordează de nomadism: Maramureş, Franţa, Ardeal, Germania, Banat, Dobrogea, Delta Dunării sau Bucureşti. Indubitabil, prozatorul are vocaţie de globe-trotter. Şi totuşi, în pofida Spazier-ului geografic şi a siluetei sportive a textelor, amintirile lui Groşan inspiră o anumită patologie oblomoviană.   De fapt, se simte că nu avem de-a face cu un volum omogen. …