Epitaf pentru Dan Hăulică
- 20-08-2014
- Nr. 736
-
Geo ŞERBAN
- In memoriam
- 0 Comentarii
E greu să acceptăm astăzi şi nu va fi mîine deloc mai uşor să găsim vreo noimă disfuncţiunilor care au măcinat în cîteva luni fiinţa lui Dan Hăulică pînă ce cordul a încetat să-l mai slujească. A privit în faţă ravagiile suferinţei fizice şi sufleteşti, păstrîndu-şi intactă demnitatea convingerii că deasupra temerilor şi surpărilor lăuntrice, derivate din fragilitatea existenţei, stă puterea credinţei în armonia suverană a raporturilor fiecăruia cu o lume permanent înnobilată prin consecvenţa plasării în ordinea valorilor incoruptibilei frumuseţi (sus, vraja cerului spuzit de stele, iar pe pămînt, consensul severelor aspiraţii morale!). Dispare cu Hăulică un cărturar de aleasă sorginte. Venea de la Iaşi, încărcat de prestigiul acelor tradiţii intelectuale care privilegiau studiul, rigoarea, înălţimea gîndului îngemănat cu rafinată sensibilitate. Putea fi mîndru de mediul formării sale academice, chiar oleacă trufaş la începutul carierei extrem de promiţătoare, în spiritul fascinantei efervescenţe călinesciene, o vreme doar de tatonări şi izbăvitoare maturizare sub adieri de elegant-discret scepticism, pe filiera virtuoasei cumpătări etalate în aforismele domnului Ibrăileanu. Sînt peste cincizeci de ani de cînd fiul Moldovei se stabilea în Capitală, ca un cuceritor conştient de aptitudinile de a dobîndi perspectiva departe răzbătătoare asupra simetriilor hermeneutice de natură să stimuleze interferenţele dintre […]