Cum se face o porcărie (IV)
- 21-08-2014
- Nr. 736
-
Gabriel ANDREESCU
- POLEMICI
- 7 Comentarii
Cum au putut apărea tensiuni între disidenţi, oameni împărţind convingeri şi atitudini rezistente la presiuni, intens solidari pînă în 1989, colaborînd indirect, peste graniţe, sau direct, cu cei ajunşi în Lumea liberă? Dacă urmăreşti lista lor: Paul Goma, Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu, Dan Petrescu, Dorin Tudoran, Mariana Celac (lista poate continua), toţi au perceput natura malignă a puterii instalate în zorii revoluţiei, patronate de figura lui Ion Iliescu. (1.) Nici unul nu a încercat să profite de faima din primele luni de după revoluţie. Nu au pus-o în valoare în scopuri de putere sau de afaceri, atît de uşor de obţinut prin compromisuri – o spun în cunoştinţă de cauză. Ca urmare, nu interesele îi puteau dezbina. Falsul de care este responsabil Radu Ioanid Şi totuşi, a avut loc şocanta „despărţire“ post mortem a lui Tudoran de Mihai Botez. Acum, Tudoran a ţinut să deschidă această breşă între noi. În ambele cazuri, cel care a împins lucrurile în direcţia conflictului a fost Radu Ioanid. (2.) Rămîne de înţeles motivul pentru care sociologul învesteşte timp şi inteligenţă în compromiterea rezistenţei româneşti anticomuniste. Ioanid îl vînează pe Mihai Botez, vorbeşte cu ură despre Paul Goma, îl foloseşte, compromiţîndu-l, pe Dorin […]
Domnul Dan Mirea mi-a indicat adresa dumnealui de e-mail si, la rindul meu, v-am transmis-o dvs.
Redactia revistei „Observator cultural” nu detine adresa de e-mail a celui care semneaza „Dan Mirea”.
ah, ah, ah, dle andreescu, cum mai vorbiti dvs despre altii ca fac „porcarii” si sint „unfair”…
dle andreescu, pasajul din articolul dlui stan e foarte clar si spune doua lucruri: 1 – că acuza ce i-a fost adusă în volumul lui dan pavel era un neadevăr odios şi 2 – că deşi fostul dvs coleg de birou, dl stan, vă semnalase şi probase acest lucru, a doua zi, la lansare, aţi vorbit în termeni superlativi despre volum, fără a aminti un sigur cuvînt despre neadevărul odios (care vă era bine ştiut). astfel stînd lucrurile, ce e „unfair”, dle adreescu, în cele scrise de dl stan? întrebarea este, deci, aceasta: aţi vorbit sau nu, public, în termeni superlativi, despre o carte despre care ştiaţi că conţine o calomnie ticăloasă la adresa colegului dvs de birou – fără a spune un singur cuvînt despre ceea ce ştiaţi?
pe situl dlui stan există informaţii despre cele două procese deschise preşedintelui constantinescu şi lui dan pavel. din ele rezultă, prin comparaţie, că acuza odioasă pe care dan pavel i-a adus-o privind „sinuciderea persoanei de la a.c.” nu exista în cartea preşedintelui constantinescu, deci dan pavel nu avea cum să se „refere la spusele preşedintelui” – aşa cum afirmaţi dvs. ceea ce mă face să cred că aţi recurs la acest fals şi la această „digresiune” (povestea cu cartea dlui constantinescu) pentru a face mai puţin evident comportamentul incalificabil la care se referea dlui stan în articolul său.
în sfârşit, dle andreescu, pentru că vă legaţi până şi de asta, care ar fi problema dacă eu aş semna cu alt nume decât cel real? dacă asta doriţi, administratorul sitului o.c. vă poate da actuala mea adresă de e-mail. doriţi şi seria şi numărul cărţii de identitate? sau, mai simplu, de ce nu cereţi redacţiei o.c. să oprească de la postare comentariile care nu vă convin?
dle andreescu, vă conjur, credeţi-mă, de vină pentru situaţia în care vă aflaţi (şi care e, aici, adevărata temă!) nu sînt nici dorin tudoran, nici radu ioanid şi nici cititorii o.c. dar în această ultimă privinţă poate vă voi spune mai multe după ce veţi publica şi ultima parte a acestui serial…
Dle Andreescu,
Mintile dizidente din tara asta, cate mai sunt, mai mult sau mai putin luminate, fac parte din partea buna a partii proaste si acum dupa atati ani de tranzitie. Ce numim generic cenzura se ocupa nu doar cu diversele interdictii in exercitiul transparentei ci si cu colorarea conceptiilor dezirabile deci permisibile. Este atat de fascinant jocul acesta de oglinzi incat cine l-a nascocit, departe de a-l lasa slobod, paraziteaza in genul ventrilogului tinerele papusi mecanice. cu alte cuvinte scena este -de multa vreme- ocupata de cetateni din generatia Dvs: ei se vad distribuiti in diverse roluri de regizorul caduc ascuns in catacombe.
Per total performanta, dupa cum vedeti, se lasa indelung asteptata cand nu paraseste teritoriul.
Da, sunteţi într-o mare eroare, vorbind că în 89 s-ar fi putut opune cineva RĂULUI ! Era imposibil, pentru că, Iliescu, nu putea fi înfruntat decât prin cei care l-au blagoslovit. Or, se ştie că omonikagebişti nu au crezut şi nu cred în lacrimile slugilor…
Intervin în mod excepţional pe acest forum cu un comentariu la rândurile semnate „Dan Mirea”.
M-am obişnuit, pe când publicam editoriale în presa zilnică să descopăr, atunci când subiectul era în mod particular sensibil, ca imediat după apariţie să intervină un comentator care să-l decredibilizeze. Rapiditatea era logică: o primă intervenţie are capacitatea să deturneze întreaga discuţie.
Iată, redescopăr acum acelaşi mecanism. Textul semnat „Dan Mirea”, rapid postat, nu arată niciun fel de interes pentru text (deşi cu multe date rare şi aserţiuni cu miză). Nu, el ţine să anunţe că nu se poate miza pe el întrucât autorul nu este credibil. (Dintr-un motiv anume. Nu contează textul. Scenariul clasicizat: „Goma nu are talent”.) În acest caz, „Dan Mirea” (folosesc ghilimele întrucât nu cred că este numele adevărat; sunt gata să conversez cu domnia sa dacă îşi dă coordonatele) foloseşte ca argument declaraţia unui autor, Valerian Stan, citându-i câteva rânduri lipsite complet de fairplay.
Lucrurile arătaseră exact pe dos. După apariţia cărţii lui Emil Constantinescu, „Timpul dărâmării, timpul zidirii” am scris o lungă recenzie în numerele 1 şi 2/2003 ale revistei „Timpul”, cu titlul „ lui Emil Constantinescu. O carte importanta cu o primire răutăcioasă”. Am adus mai multe aprecieri (nu doar) cărţii, dar am luat la un moment dat distanţă faţă de câteva rânduri. Am scris, în acel articol, că nu sunt de acord nu acuzaţiile aduse lui Valerian Stan şi am explicat pe larg de ce, enumerând fapte în favoarea lui V.S. După apariţia cărţii semnate de Pavel şi Huiu, şi astăzi singura monografie a unei formaţiuni politice postdecembriste, şi bine făcută, în care autorii nu-l acuzau pe V.S., ci se refereau la spusele preşedintelui, i-am făcut şi monografiei o recenzie. În ea am revenit la caz scriind (chiar în Observator Cultural), citez: „„În carte a fost reluată declaraţia lui Emil Constantinescu conform căreia Valerian Stan, altădată secretar al AC şi apoi şef al Corpului de Control al primului ministru in guvernul Ciorbea era un agent pregătit să distrugă coaliţia CDR-PD-UDMR. Revenirea asupra temei intr-un volum cu o asemenea miza arata ca subiectul va trebui, cândva, tranşat“.
Cum anterior luasem distanţă cu argumente faţă de opiniile preşedintelui, în noua recenzie invocarea reprezenta din nou o atenţionare a cititorului asupra unor spuse pe care nu trebuie să le ia ca atare. De ce Valerian Stan, în loc să mulţumească pentru mâna de ajutor, a ajuns la aceste interpretări ostile nu are rostul să discut aici. Contează că ceea ce Dan Mira oferea cititorului ca proba „lipsei de credibilitate” era, din contră, un exemplu al grijii pentru aserţiuni neacoperite şi, din nou folosesc cuvântul, al fairplay-ului.
Dar nu adevărul îl interesează pe cel ce semnează „Dan Mirea”. Urmărind fenomenul „forumurilor” am ajuns la convingerea că unii comentatori nu reprezintă decât vocea unor grupuri de interese care vor să modeleze atitudinea opiniei publice (propaganda deşănţată a regimului Putin fiind exemplul cel mai impresionant).
dle andreescu, va plingeti de „porcariile” pe care altii vi le-ar fi facut (vom vedea probabil raspunsul impricinatilor). in urma cu citeva zile, insa, am gasit pe situl dlui valerian stan un pasaj care imi confirma parerea proasta despre dvs, pe care mi-am mai exprimat-o prin comentarii la serialul de fatza. redau acest pasaj, parte a unui articol publicat de dl stan pe 23 decembrie 2009: „În luna iunie 2003, într-o aşa zisă istorie a Convenţiei Democratice, Dan Pavel şi Iulia Huiu au scris despre mine, între alte mizerii, că aş fi fost vinovat de sinuciderea, cu mai mulţi ani în urmă, a „persoanei care făcea curat la Alianţa Civică” – şi că lucrul acesta ar fi rezultat din scrisoarea ultimă a celui în cauză. Deşi la data aceea nu plecasem încă din Alianţa Civică, a fost o pură întâmplare că a ajuns şi la mine o copie a acelei scrisori. Din care bineînţeles că nu rezulta absolut deloc ceea ce scriseseră „istoricii” cu misiuni securistice. Primul căruia i-am semnalat ticăloşia celor doi, arătîndu-i chiar scrisoarea care le demonta minciuna, a fost, firesc, colegul meu de birou de la acea dată, la Comitetul Helsinki: Gabriel Andreescu. Pentru ca a doua zi cine să fie primul la lansarea cărţii ticăloase? Şi cine i-a adus elogii superlative, fără să amintească nici măcar într-o jumătate de frază de minciuna odioasă pe care o conţinea – şi despre care el ştia bine? Gabriel Andreescu, bineînţeles!” si va mai plingeti de cele ce vi se intimpla, dle andreescu…