„Valea Jiului, o cetate de suflete tari“. Istoria unui interviu

25 de ani de la moartea lui Ion D. Sîrbu: 17 septembrie 1989 – 17 septembrie 2014

  • Recomandă articolul
Ion D. Sîrbu nu a fost un privilegiat al autorilor de interviuri. De altfel, nu a fost, în genere, un scriitor privilegiat. Ediţiile sale de publicistică, apărute postum, sub laborioasa îngrijire a lui Dumitru Velea, cuprind puţine interviuri. Dintre acestea, cîteva au apărut în caietele-program ale unor spectacole dramatice: la Craiova, Petroşani sau Timişoara. Aşadar, o audienţă limitată. În Teatrul a răspuns la două anchete. Mai departe, este prezent o dată în Scînteia tineretului, o dată în Orizont şi, ceva mai consistent, în SLAST, acesta din urmă, un material masiv amputat. De trei-patru ori a acordat interviuri în revista craioveană Ramuri; fără să ştie, probabil, că ultimul îl dăduse şi pentru Securitatea Dolj, unde au ajuns convorbirile purtate, în 1989, cu ziaristul local Ion Jianu, informatorul „Iancu“, caz dezvăluit de Clara Mareş în cartea-document Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii. Propuneri de interviuri au mai existat, însă le-a respins. Era forma sa de protest, îi scria soţului Etei Boeriu, în 1986, faţă de interdicţia de a călători în Occident: „Şi Ilie Purcaru de la Flacăra şi Natalia Stancu de la Scînteia mi-au cerut interviuri: i-am refuzat, zicînd […] cum e posibil ca unii colegi ai mei să […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.