Despre democraţie − pro şi contra
- 26-09-2014
- Nr. 741
-
Péter NÁDAS
- ESEU
- 0 Comentarii
1. Problemele existente nu vizează rezistenţa ei fizică. Dacă a rezistat cîteva milenii, o să reziste şi în secolul următor. Nu sînt probleme nici măcar cu aspectele ei teoretice. Principiile îi sînt clare. Fără îndoială că are duşmani, are adversari, dar anarhiştii, monarhiştii, fundamentaliştii religioşi, naţionaliştii, etnocentriştii, colectiviştii structurilor sociale şi etnice din secolul al XX-lea, comuniştii şi fasciştii n-ar putea s-o răpună, chiar dacă s-ar solidariza. Pentru nimicirea democraţiilor este nevoie întotdeauna de democraţi. Democraţii, unul cîte unul şi toţi la un loc, sînt peste măsură de reverenţioşi, de comozi, de greoi; nu ştiu, dar nici nu vor să se împotrivească intenţiilor privind corupţia, protecţionismul; tot ei sînt cei care nu ştiu, dar nici nu vor să facă deosebire între interesul de stat şi interesul de partid. Din punct de vedere antropologic, partizanatul şi slăbiciunile lor pot fi înţelese la fel de bine cum sînt înţelese, din punct de vedere politic, principiile nobile ale democraţiei. Presa publică zilnic informaţii despre nemernicia ieşită la iveală. Trebuie să vadă, trebuie să citească: da, ăştia sîntem. Mereu li aminteşte ce anume fac. Cui i-ar conveni aşa ceva? Deşi ar fi singurul sistem politic în care omului i se oferă posibilitatea să-şi demoleze, […]