Rînjetul vieţii

„N-am avut un Havel şi fiindcă este cu neputinţă să îţi ima­ginezi că Adrian Năstase, Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau Traian Băsescu pot coborî fără zgomot treptele istoriei, pentru a redeveni pietoni de rînd. În cultura noastră politică, legitimată de exemple ilustre, se urcă din istorie direct pe soclu, se ajunge în Empireu, şi numai într-un singur caz, izolat, la Cimitirul Ghencea: politica noastră consacră, naşte semizei, statui şi basoreliefuri, dar nu normalizează.“ Pasajul din eseul lui Ştefan Borbély „Omul de cultură şi actul politic“ (Observator cultural, numărul din 13 aprilie 2006) îmi explică de ce nu m-am putut identifica cu nici unul dintre preşedinţii României pe care i-am experimentat de-a lungul vieţii mele, excepţie făcînd, pentru scurt timp, doar Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, pentru a cădea şi ei în hăul dezamăgirii totale. Am votat mereu „răul cel mai mic“, iar atunci cînd l-am votat pe candidatul în care am crezut, istoria mi-a rînjit în faţă. Sau l-am votat pe maghiarul de serviciu, despre care am ştiut de la bun început că nu poate cîştiga, dar, oricît de critic aş fi la adresa naţiunii din care mă trag, tot maghiar m-am născut şi maghiar voi muri. Rînjetul ăsta hain […]