Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
„Dostoievski văzut de contemporanii săi“
- 19-11-2014
- Nr. 749
-
Observator Cultural
- AVANPREMIERĂ
- 12 Comentarii
Cartea cu acest titlu (editura Ratio & Revelatio, Oradea, 2014; traducere de Ciprian Niţişor şi Mihnea Moroianu) este o selecţie şi adaptare a celor mai inspirate articole conţinute în cele două volume ale culegerii Dostoievski în amintirile contemporanilor (Moscova, 1967 şi 1990). În mod paradoxal, fascinaţia acestor evocări pare să provină tocmai din caracterul parţial şi încă nerezolvat al fiecăreia dintre ele, care, luată separat, nu reprezintă decât o unică secţiune sau un unic stop-cadru în scenariul unei biografii tot atît de bogate în cotituri radicale şi în peripeţii de un incredibil dramatism ca şi cel al romanelor ieşite din imaginaţia romancierului: de la orizontul patriarhal al copilăriei şi adolescenţei, la anii petrecuţi în şcoala de ingineri militari, de la debutul furtunos în literatură şi tragica înscenare a execuţiei din piaţa Semionovski, la ocna şi surghiunul în Siberia, de la cele două căsătorii, eşecul carierei de redactor de reviste culturale la Petersburg şi epoca marilor romane, pînă la apoteoza discursului despre Puşkin şi sfîrşitul care a urmat la scurtă vreme după acest triumf. Cu excepţia ultimelor capitole, eroul acestor evocări nu este „geniul” sau „titanul” încununat cu aura nemuritoarelor sale creaţii, ci un om „aproape” ca toţi oamenii, sau deosebindu-se […]
„Popularizarea Culturii” = „vulgarizarea şi pervertirea ei”,
„nu înseamnă decît” pentru vulgari şi pervertiţi.
A „culturii” cu „c” mic, DA !
A pseudo-culturii, a in-culturii, a non-culturii, a a-culturii, DA !
A OFERI oamenilor-omului CULTURA cea adevărată, nemaipomenită, fascinantă,
Misterioasă, infinită, cunoaştere, curiozitate, entuziasme, Spirit, Enigme, ADEVĂRuri,
este cea mai EXUBERANTĂ întreprindere-dărnicie-bucurie-Dumnezeire de pe Pămînt
pentru cei care trebăluiesc ca furnicile în bezna galeriilor supra-subterane, nu poate fi decît
AER-AUR-APĂ………VIE !
Acelor „mis(s)” ce-şi dau cu arama ba pe faţă, ba pe dos, nu e nevoie să le mai citeşti nicio carte,
să le pui un disc cu Glenn Gould sau Carl Orff, să-i arăţi răsfoind un album VanGogh, Rembrandt, Archimboldo, Giotto sau Bernini, Edward Weston, Lee Miller şi aşa mai departe,
pentru că după mintea „unora”, nimeni nu mai aspiră mai departe, blocîndu-se în „albume” şi „ecranizări”.
Această mentalitate este ori caraghios de ridicolă,
ori extrem de prost-greşit înţeles-exprimată ori de-o obtuzitate monstruoasă.
CULTURA nu se-nvaţă, se face, se cizelează, se acumulează, se cunoaşte (doar) din „Poze”,
ASTA o ştie orice nou-născut !
Poate că acest gen de afirmaţii nici nu trebuiesc băgate în seamă ! DAR :
CARTEA şi Cartea de ARTĂ este o necesitate Esenţială.
Citeşte-O, Priveşete-O, PRICEPE(-O), şi DESLUŞEŞTE(-TE) !
„Nu tot ce zboară se mănîncă”, „Nu din orice lemn poţi face fluier”
„TONUL FACE MUZICA !”
„Tînărul cuirasier, aşezat în mod pitoresc într-un fotoliu, îşi expunea în toată frumuseţea lor pantalonii croiţi după ultima modă care-i veneau turnaţi pe picioarele lui lungi, bine proporţionate. Scuturîndu-şi epoleţii şi aplecîndu-se uşor spre sora mea, îi povestea ceva amuzant. Aniuta, încă marcată de recentul episod cu Dostoievski, îl asculta cu zîmbetul ei oarecum stereotip, de salon, „zîmbetul de înger sfios”, cum îl numea în ironie guvernanta ei englezoaică.
Feodor Mihailovici se uita la acest grup, iar în capul lui se înfiripa un întreg roman: Aniuta îl urăşte şi îl dispreţuieşte pe acest „nemţălău”, pe acest „impertinent mulţumit de sine”, iar părinţii vor să i-o dea de soţie şi îi pun să se întîlnească cu diverse pretexte. Întreaga serată, bineînţeles, numai pentru asta fusese organizată!
Scornind acest roman, Dostoievski crezu îndată în el şi se indignă cumplit.
Tema de discuţie la modă în iarna aceea era o cărţulie scrisă de un anumit preot englez, o paralelă între ortodoxie şi protestantism. În societatea aceea ruso-germană subiectul acesta interesa pe toată lumea, iar discuţia asupra lui se învioră întrucîtva. Mama, ea însăşi nemţoaică, observă că unul din avantajele protestanţilor faţă de ortodocşi constă în aceea că ei citesc mai mult Evanghelia.
– Dar oare Evanghelia e scrisă pentru doamnele de salon? izbucni deodată Dostoievski care pînă atunci tăcuse cu obstinaţie. Uite, acolo stă scris: „La început a făcut Dumnezeu bărbatul şi femeia”, şi mai departe: „Îi va părăsi omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va lipi de soţie”. Uite cum înţelegea Cristos căsătoria! Şi ce spun despre asta toate mămicile care nu se gîndesc la altceva, decît cum să-şi plaseze mai avantajos fetele?
Dostoievski rosti acest vorbe cu un patos neobişnuit. După obiceiul lui, atunci cînd era tulburat, se lansase cu totul şi îşi arunca vorbele ca nişte săgeţi. Efectul fu extraordinar. Toţi nemţii binecrescuţi amuţiră şi-şi fixară ochii asupra lui. Numai după trecerea a cîteva secunde cu toţii realizară dintr-o dată penibilul celor spuse şi toţi începură să vorbească în acelaşi timp, dorind să-l acopere.
Dostoievski se mai uită o dată la toţi cu o privire înrăită, provocatoare, apoi se înfundă iarăşi în colţul său şi pînă la sfîrşitul serii nu mai scoase nici un cuvînt.
Cînd apăru din nou data următoare pe la noi, mama încercă să-l primească rece, să-i arate că este jignită; dar, cu extraordinara ei bunătate şi blîndeţe, nu putea păstra multă vreme supărarea împotriva cuiva, şi cel mai puţin împotriva unui om precum Feodor Mihailovici; de aceea, curînd deveniră iarăşi prieteni şi totul începu să meargă între ei ca pînă atunci.
… si romanele din ecranizări cinematografice.
Să ne multumim permanent cu diverse forme de contrafacere si popularizare.
Să nu aspirăm niciodată spre ceva dincolo de aurea mediocritas.
Să fim in ton cu moda… post-modernă!…
Pentru cine a intrat in contact direct cu operele de arta – picturi, sculpturi, podoabe, creatii arhitectonice – albumele (fotografiile) improspateaza memoria, caci multe detalii se estompeaza in timp. Albumele au si rol didactic pentru cei care nu au apucat sa vada operele fie ca sunt prea tineri, fie ca nu pot ajunge in marile muzee ale lumii. In anii de dinainte de 89, muzeele sovietice – Ermitaj, Puskin, Tretiakov, palatele de la Tzarskoe Selo – plus cele din DDR – Zwinger, Albertinum, Insula Muzeelor din Berlin, palatele de la Potsdam – erau singurele mari muzee relativ accesibile, asa ca atat cei care le vazusera cat si cei care urmau sa le viziteze aveau nevoie de albumele Editurii Aurora.
Si inca ceva: ai voie sa dispretuiesti popularizarea culturii numai daca ai vazut toata arta ce se poate vedea in lume – ceea ce nici Malraux nu a reusit.
… nu inseamna decat vulgarizarea si pervertirea ei.
Birocratii sunt arhi-priceputi in interpretarea acestei arii tocite si repetitive, doar ca sunetele rezultate sunt stridente si false, pe potriva „conceptiei” care le inspira.
Albumele sunt de cele mai multe ori biete cutii de conserve din care seva si viatza au expirat de mult. Si pe care amatorii de surogate le cumpara pentru a se simti „proprietari” ai comorilor fotografiate in ele…
Întrebarea te-aşează
În tocmai îndoiala
Care te-ndreaptă
De cu-adevărat ţi-o doreşti.
( Numai stîlpul de telegraf este absolut drept şi,
n-are-ndoieli nicicum şi niciGînd, veşnic îmbibat de gaz, păcură şi „inteligenţă”)
Cînd sînt neunse de FIRE şi Vis,
imaginaţie şi entuziasme d’frumos,
roţile ruginesc, scîrţîie, dinţii cariaţi rup rădăcinile
cad, urlă, se schimonosesc devin praf şi pulbere,
epave de fum conducătoare de molime şi idei sconcs.
Paiele ude NU ARD, scot doar fum tuberculos moarte,
putrezind lăsate astfel aducînd ciume.
Frunzele galbene de-un AUR solar,
transformate-ncheiind ciclul căzute zboară-aşezîndu-se
purtînd celest exact mesajul celor dintre Lumi întru Pricepere,
înţelegere, pace şi Armonie.
Multumesc pentru raspuns. Pacat ca albumele nu au mai ajuns si la Bucuresti ca odinioara la „Kretzulescu” ma ales de 7 noiembrie.
Se pare ca nu numai birocratii nostri nu sunt in stare sa popularizeze o cultura nationala.
„… n-au mai ajuns pana la noi”, desigur.
Întrebări întrebând,
Îndoieli îndoind:
Roţi dinţate scrâşnind,
Paie ude arzând,
Frunze moarte zburând.
El era baza Anexei, nu a volumului propriu zis. Daca ne vedeam la lansare, vi l-as fi oferit in semn de apreciere a prieteniei pentru Rusia… si pentru poezia ei!
Daca aveti solutii alternative, va rog sa mi le transmiteti pe adresa de mail.
In privintza albumelor de odinioara – fiti fara grija, ele exista in continuare, numai ca n-au mai pana la noi.
Nu am putut sta la lansarea volumului despre F M dar l-am rasfoit. Mi s-a parut ca baza e Strahov dar e normal sa fie asa. Am prins-o pe Irina Nistor vorbind de Mosfilm si mi-am adus aminte ca pe Mosfilmovskaia era ambasada Romaniei. Am mancat o delicioasa bascutza cu ciuperci la standul unde cateva studente la limba rusa animau frumos atmosfera. Ca impresie generala stand modest mai ales tipografic – unde sunt albumele de arta de odinioara? Foarte reusita prezentarea poetilor prezenti tradusi frumos in carticica de „reclama”.
Dar cîte oare
vor ajunge în mîinile
cititoare,
în vremurile de azi,
de-aici sau aiurea,
păgubitoare ?