Cîte ceva despre hîrtii regăsite şi un vin demisec

Cîndva, cu ani în urmă, am luat cîteva texte ale lui Sorin Preda ca exemple de povestire. Ţineam pe atunci un curs de naratologie, dar nu-l voiam sec. Îmi place vinul demisec, nu ştiu cum îi plăcea vinul lui Sorin Preda. Nu l-am întîlnit decît pe hîrtie. O hîrtie oarecum discretă şi complice, simplă şi complicată, aşa cum sînt hîrtiile autorilor care tricotează strîns scrisul cu viaţa. Am regăsit de curînd schema acestui text. Şi iată ce-a ieşit:   Prozele lui Sorin Preda, Povestiri terminate înainte de a începe, economicoase, cu schimbări de ton şi de narator, cu cititori atraşi în text, făcuţi complici, sînt fine observaţii asupra lumii şi a relaţiilor umane. Uşor descriptive, cu o aparentă detaşare, începînd in medias res, povestirile pun într-o lumină cînd tandră, cînd crudă, cînd uşor poetică, o lume a oamenilor „obişnuiţi“, surprinşi într-un ritm cotidian anodin. Şi totuşi, ele lunecă sau basculează mereu spre zone mai profunde. Sînt proze deconcertante ale unei uimitoare migraţii dinspre banal, dinspre suprafeţe limpezi, aparent superficiale, spre zone mai profunde ale vieţuirii, care dezvăluie mecanisme sufleteşti complexe.   În Nina, un telefon, un mic accident de bucătărie (o tăietură la deget) devin un mic tertip feminin de […]