„Pentru mine, «Fetiţa…» este în primul rînd un roman despre copilărie“

Prozatorul Dan Lungu a publicat, anul acesta, un nou roman, Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu (Editura Polirom), care investighează sensibilităţi marginale şi moduri de percepţie problematice. Construită în jurul poveştii unei fetiţe, Rădiţa, a cărei familie se destramă după ce mama pleacă să lucreze în Italia, cartea surprinde varii raporturi cu realitatea, sondate prin tot atîtea pers pective şi voci, între care foarte distincte sînt cele ale copiilor.   Despre lucrul la carte, miza ei şi provocările unei astfel de construcţii, cu ancore în medii şi sensibilităţi diferite, Dan Lungu povesteşte, pe larg, în interviul de mai jos.   Majoritatea personajelor acestui roman sînt personaje feminine. Care au fost dificultăţile cu care v-aţi confruntat atunci cînd aţi încercat să intraţi în pielea lor, ele fiind, în plus, foarte diferite unele de altele (o fetiţă, o mamă imigrantă, o bătrînă nostalgică, din Italia etc.)? Ca scriitor, nu de puţine ori procedezi mai degrabă instinctiv, pur și simplu simţi că poţi face asta, că-ţi va ieşi, nu stai să teoretizezi prea mult despre cum intri în pielea personajelor, dar e o provocare să meditez post factum la asta. Multă vreme s-a vorbit, la noi, de faptul că prozatorul trebuie să aibă […]