Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Bedros = Petru
Bedros HORASANGIAN – Enciclopedia armenilor
- 19-12-2014
- Nr. 753
-
Radu MAREŞ
- ESEU
- 2 Comentarii
Pentru generaţia mea, cea a copiilor Războiului Rece, „etnie“ şi „minoritate etni că“ nu erau concepte uzuale, însuşite în şcoală. De uz curent, oficial şi neoficial, etniile existente în România erau „naţionalităţi conlocuitoare“ şi nu-mi amintesc să fi sesizat la asta obiecţii sau nemulţumiri, fie ele şi în privat. Pare ciudat azi, dar în liceul din Rădăuţi unde, într-o clasă, eram din toate neamurile posibile ale fostei provincii imperiale Bucovina (dacă mă gîndesc bine: minus huţuli şi ţigani!), noi între noi, elevii, n-aveam conştiinţa de a fi diferiţi unul de altul decît prin note, la purtare, mai ales, sau prin succes la fete sau prin alte chestii mici, care ţin pur şi simplu de vanitate. Doar pe evrei eu îi invidiam în secret: o zi la două săptămîni, după-masa, se adunau toţi, din toate clasele – şi erau destui –, cu un bătrîn sever, venit din afara liceului, cu care făceau „ceva“ inaccesibil celorlalţi, studiau ivrit, cred, acum, sau citeau versete din Tora. Aş fi dat nu ştiu cît să fiu şi eu acolo – nu era însă cu putinţă, nu înţelegeam prea bine de ce, neexistînd o interdicţie formală pe care s-o problematizezi. Adevărul e că nu interesa pe […]
CHAPEAU BAS!
După ce a practicat mai toate genurile prozei (în unele dintre acestea excelând), iată-l pe Bedros Horasangian trecând, acum, la o modalitate pe care aş numi-o proza-mai-mult-ca-scurtă, – supunându-se, în rest, unei asceze opuse, cred, senzualităţii sale ce-ar face casă bună, bunăoară, cu vreun mirobolant covor de Horasan.
O face aparent în joacă sau, mai degrabă, într-o doară, emulând, în felul său, cu Harms, dar cu mai puţin umor deconcertant, – dintr-o dezabuzare (blajină, dacă vreţi) faţă de daraverurile unei epoci tot mai anapoda, dar plină de ifose şi izmeneală: „Nu toată lumea vorbeşte la telefonul mobil”.
Umorul jovial devine însă, uneori, unul decapant sau în doi peri, propoziţia anterior citată având să se continue într-astfel: „O fetiţă se joacă pe un sloi de ghiaţă şi face un om de zăpadă. Este protejată prin satelit să nu păţească ceva. Mama ei lucrează pentru UNESCO.”
Întorcându-ne, totuşi (la, eventual, comanda „Pentr-onor, harms!”), la Harms, iată o „parabolă” horasangiană, intitulată Visul: „Nu-i obliga nimeni la nimic. Totul a venit pe neaşteptate, s-a deschis o poartă, s-a auzit o voce, Intraţi! şi asta a fost tot. Nimeni nu voia să creadă în realitatea din jur. Stăteau cu ochii închişi şi visau. Apoi n-a mai fost nimic după ce s-au întîlnit. Fiecare s-a dus în ţara lui şi au trimis un SMS. Totul e OK. Anul acela nu s-au acordat premii.”
Pe lângă scriitorul amintit (şi nu fără a trage cu ochiul înspre Kafka), textul acesta straniu (şi abstrus) mă duce cu gândul la un scurt poem în proză, Le Paradis abstrait, de Max Jacob (într-o traducere ad-hoc): „Fiind soarele sub arbori, nu era pic de umbră. Fiind arborii desăvârţişi, nu aveau frunze; iar animalele, fără cusur şi ele, nu aveau păr, nici gheare. Acolo am văzut şi-am auzit. Văzut-am inşi a căror măreţie era candoarea însăşi, astfel încât se tot jucau, netrebuindu-le nimic. Ei se jucau de-a croitoria, de-a muntele de pietate, de-a casa de economii, de-a luptele cu tauri, – iar doamnele erau goale…”
Nu ţin să fac paradă, aici, de erudiţie; nici să-i pun sub semnul întrebării autorului nostru originalitatea; ci pentru a face unele trimiteri şi a sublinia, cu simpatie, unele Wahlverwandschaften (mai mult sau mai puţin conştiente), – cu, între alţii, acest poet din urmă, a cărui marcă e candoarea şi, nu o dată, bonomia…
O bonomie sau o… bună-omenie, fie şi dacă una amară, nu o dată, ba chiar amarnică, dacă se poate spune astfel, – prezentă şi în cazul pseudo-ludicului care e Horasangian.
P. S.
Conştient de precaritatea acestui comentariu, n-aş vrea să-l închei fără, în fine, să transcriu o frază cu aer aforistic, absconsă ca un fragment heraclitian: „Iubim, trăim şi murim şi nu ştim de ce. Zile şi nopţi. Timp. Frig. Timpul e frig. Spaţiul e cald. [S. m.] Ar trebui consultat şi Newton.”
Ar trebui, într-adevăr; dar cum?
Am să încerc eu o explicaţie: oricât de vitreg, de ostil, de „selenar”, de îngheţat, de rece, în diverse zone ale lumii, spaţiul e tridimensional şi, aşadar, încăpător. Încăpător fiind e, totuşi, cald, aşijderi uterului care ne încape…,Timpul, în schimb, uniliniar, fără figură, impalpabil şi, pe deasupra, inclement, este de-a binelea frigid: un monstru rece!
Am citit aceasta carte pe nerasuflate. Bedros Horasangian ar fi meritat cu prisosinta premii si elogii aduse scrisului sau. Nu stiu care sunt criteriile de evaluare ale literaturii romane, dar scriitorul acesta este nedreptatit. Nu doar „Enciclopedia armenilor” , dar si „Parcul Ioanid” as vrea sa le vad reeditate.