Un nou studiu dedicat grupului suprarealist de la Bucureşti
«Infra-Noir», un et multiple, Sous la direction de Monique Yaari, Editura Peter Lang, New York
- 27-02-2015
- Nr. 761
-
Michael FINKENTHAL
- Internaţional
- 0 Comentarii
Am citit cartea editată de Monique Yaari, «Infra-Noir», un et multiple (subintitulată „Un groupe surréaliste entre Bucharest et Paris, 1945-1947“) nu ca recenzent, ci mai degrabă cu ochii cercetătorului avangardei suprarealiste româneşti şi al suprarealismului în general. Ceea ce explică (şi justifică, poate) şi stilul uneori eseistic al dării mele de seamă. Volumul conţine o foarte substanţială introducere-prezentare a grupului, făcută de coordonatoarea Monique Yaari, urmată de şase studii; trei dintre ele sînt focalizate pe autori specifici, Gherasim Luca (studiu de Krzysztof Fijalkowski), D.Trost (de Françoise Nicol) şi Paul Păun (de Monique Yaari), alte trei studii, pe teme mai generale precum „provocările grupului «Infra-Noir»“ (de Jonathan P. Eburne), text şi pretext (vezi Malombra, un studiu de Régine-Mihal Friedman), şi o discuţie pe tema suprarealismului în 1947, în contextul manifestului Le Sable nocturne, trimis de grupul de la Bucureşti lui André Breton (de Jacqueline Chénieux-Gendron). Extrem de importantă este Anexa, care include toate textele colective (în facsimile) ale celor cinci membri ai grupului, Gherasim Luca, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Paul Păun şi D. Trost, publicate între 1945 şi 1947, la Bucureşti (în limba franceză), precum şi un număr important de scrisori ale acestora. Autorii eseurilor critice sînt cu toţii specialişti […]