Alexandru Vlad şi întoarcerea la esenţial

Pe 15 martie a plecat dintre noi încă un prozator de vîrf al generaţiei optzeciste şi nu numai (după Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Ioan Lăcustă, Constantin Stan ş.a.), la o vîrstă la care mai avea încă multe lucruri de spus şi de scris. Format şi debutat sub semnul grupării echinoxiste clujene, Alexandru Vlad a publicat, din 1980 încoace, un număr relativ mare de volume de proză scurtă, între care Aripa grifonului, Drumul spre Polul Sud, Viaţa mea în slujba statului, Sticla de lampă, Iarna, mai nepăsători decît vara, Curcubeul dublu, Măsline aproape gratis, Cenuşă în buzunare. Doar primele două au rămas, deocamdată, în memoria istoriei literare, ca piese de referinţă ale opzecismului; după 1990, anotimpurile receptării s-au schimbat, şi nu în favoarea prozei scurte. Ar fi, de aceea, de dorit ca o editură cu vizibilitate să-i reunească, pe viitor, volumele de povestiri într-o sinteză care să le pună cît mai bine în valoare. În felul acesta, cota scriitorului ar putea creşte spectaculos. Asumat „minimaliste“, decupînd detalii cotidiene ori secvenţe umile de „viaţă la ţară“, valorificînd cu un remarcabil simţ al detaliului materii nonliterare sau cvasipublicistice, opurile sale postdecembriste sînt, de fapt, mult mai ambiţioase decît par, sub camuflajul lor derizoriu; […]