DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Paris, Salon du Livre, aproape bine
- 27-03-2015
- Nr. 765
-
Bogdan GHIU
- Rubrici
- 2 Comentarii
Am fost la Paris în delegaţia de scriitori români selectată de Institutul Cultural Român să reprezinte România la Salonul de Carte, dar am făcut, ca de obicei, multe alte lucruri, despre care voi povesti (sau nu) aici în săptămînile următoare. În primul rînd, am ţinut o conferinţă despre traducerea ca „altă cale“ (ca pentru a însoţi apariţia cărţii mele Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), Cartea Românească), intitulată „La traduction située: Deleuze/Derrida par()le roumain (ou comment ne pas traduire“, adică „Traducerea situată: Deleuze/Derrida prin română [sau vorbeşte româneşte] (sau cum să nu traduci)“, la Collège International de Philosophie (instituţie creată la începutul anilor 1980, între alţii, de Jacques Derrida), la invitaţia actualului preşedinte ale acestuia (pe care îl cunoscusem în mai 2014 la Bucureşti), filosoful portughez Diogo Sardinha. Apoi am avut două întîlniri, una anevoioasă, cealaltă plăcută, cu, mai întîi, conservatori de la Biblioteca Naţională a Franţei pentru realizarea, toamna aceasta, la MNAC, a unei expoziţii de desene şi picturi Roland Barthes (!), şi, apoi, tot pentru o posibililă expoziţie la MNAC, cu artistul Melik Ohanian, nominalizat, anul acesta, la marele premiu Duchamp, care se va acorda în octombrie, în timpul FIAC-ului (marele tîrg parizian de artă contemporană), tot […]
ARTICOL NECESAR, daca mai vrem sa stim despre prezenta in lumea buna. Nu e vorba de un veleitar Ghiu, ci de un vizionar. Atentie la \”nimicul splendid\”! Vad ca se obisnuieste spurcarea si fara \”cuc\”. Sa mai respectam si valorile, to\’arasi postaci!
Un articol elitist, in care autorul presara nume ca sa-si sustina egoul. Unii ramin veleitari toata viata. Judecati de valoare fara miza. Si librarii se impusca, nu-i asa?