Foc încrucişat

Considerat roman postmodern, exemplu de metaficţiune, Foc palid (tradus anul acesta pentru prima dată în limba română de Veronica D. Niculescu, ediţia fiind îngrijită de Anca Băicoianu) este, poate, cea mai complexă, neconvenţională şi ingenioasă carte scrisă de Nabokov. Harold Bloom, de exemplu, vedea în Foc palid un tur de forţă, dovada sigură a geniului scriitorului rus.   Nucleul cărţii îl constituie un poem structurat în patru cînturi, însumînd 999 de versuri (sau chiar 1.000, ultimul este nescris, însă), poem conceput de poetul american John Shade şi interpretat (în prefaţă, comentariu extins şi index) de editorul său, Charles Kinbote, profesor nebun, care se crede regele refugiat dintr-un ţinut imaginar numit Zembla (nu întîmplător, probabil, căci există, de fapt, un grup de insule în Oceanul Arctic numite Nova Zembla, însemnînd pămînt nou). Cei doi sînt colegi în mediul universitar, vecini şi… coautori, nu puţine fiind paginile de critică literară scrise despre rolurile jucate de cei doi în carte. Jocul lui Nabokov cu identităţile şi măştile împrumutate personajelor din poveştile suprapuse în roman este extraordinar. Unii comentatori cred că Shade este cel care a scris şi comentariul, alţii îl suspectează pe Kinbote că a scris poemul… Cert este că, deseori, chiar uiţi […]