TANDEM. Regina carnavalului

  • Recomandă articolul
Regina carnavalului     Adio, carne! Carne, vale! În pragul Secului, adio! La Köln, Venezia sau Rio, lumea o ţine-n carnavale.   La Rio, o măturătoare de străzi, regină poate-ajunge a fiestei*… Dar, pe nibelunge străzi strîmbe, cine-ajunge, oare, –   dacă nu Doamna ce,-n caretă, ca regii feneanţi, îşi poartă castelu-ntreg, cioplit cu artă şi, parcă, din uşoară cretă,   cu stîlpi, creneluri, herburi, turle, donjon, ogive, oriflame, cu muzici care-au să aclame din zeci de tobe şi de surle   atunci cînd, hăt, din merovinga sa epocă plecat, fieful ajunge-va,-n amurg, în evul cel drag lui Johan Huizinga.   Tracţiunea-i e umană pînă unde spuneam, – ba chiar şi după, căci bici, din carne,-o să mai rupă, –     chiar dacă unul ţine,-n mînă,   Mîna Dreptăţii: măscăriciu’ ce-i stă de-a-ndoaselea, în greabăn, ălui de lîngă el… Nu-i grabă-n desen, decît atunci cînd biciu-i   plesneşte (dacă vor în staul, în loc să tragă la căruţa în care-alintă-se drăguţa Lou Salomé) pe Fritz**&  Paul***.   –––––––––– * E vorba de mirobolanta Flavia Lopes **Friedrich Nietzsche ***Paul Rée  
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }