Rezistenţa prin nuanţare (I)
Mircea MARTIN – Radicalitate şi nuanţă
- 05-06-2015
- Nr. 775
-
Paul CERNAT
- ISTORIA IDEILOR
- 1 Comentarii
Nu faptul căRadicalitate şi nuanţă e primul volum publicat de Mircea Martin după 1989 îl transformă în eveniment, ci ideile şi mizele pe care le pune în joc. Drept pentru care nu-mi propun, în cele ce urmează, să scriu un „comentariu de carte“, ci să-i abordez, pe cît posibil, bogatul şi incitantul cîmp problematic, de o densitate deconcertantă… O absenţă editorială atît de îndelungată are, ce-i drept, de ce să intrige. Ea trădează, de fapt, o ordine semnificativă a priorităţilor, asumată ca atare („aveam lucruri dacă nu mai importante, în orice caz mai presante de făcut. Sau aşa credeam, amăgindu-mă singur“). Spun asta întrucît criticul a fost mereu, în acest interval, o prezenţă activă şi constructivă, care şi-a tradus viziunea teoretică într-o acţiune culturală pragmatică: a editat publicaţii academice de tip carte (Euresis) sau periodice general-culturale (Cuvîntul, după 2004), a organizat conferinţe publice şi a prezidat jurii, a coordonat edituri notorii (Univers, Paralela 45, Art) unde a pus în circulaţie colecţii importante (inclusiv de debut literar), a scris texte însoţitoare la traduceri majore din critica şi teoria literară internaţională (Antimodernii… lui Antoine Compagnon spre exemplu), a iniţiat şi gîndit un dicţionar ciclopic de termeni literari şi culturali, aflat încă în […]
Ca prezență umană, dar și ca vocație teoretică exemplară, Domnul Mircea Martin este un demn continuator al modelului Tudor Vianu în cercetarea literară și umanist-culturală de la noi. Reflecția prudentă cu care întâmpină succesiunea amețitoare de paradigme asupra literarului și a umanului îl așază în rândul clasicilor în viață, la propriu și la figurat. Spirite de acest calibru inhibă, într-adevăr, fiindcă devoalează implicit șubrezenia intelectuală și morală a unora dintre interlocutori.