Sulaina cenăl

Pe la 26-27 de ani, am început să mă desprind, uşor şi natural, de Vama Veche & 2 Mai şi să caut un loc care: a) să aibă plajă; b) să nu fie Vadu, Limanu &Co.); c) să nu se afle pe harta turistică a hipioţilor (pe vremea aceea, illo tempore etc.). După îndelungi scufundări, am ajuns pe site-ul Primăriei din Sulina, unde se spunea superba şi tragica poveste de dragoste dintre marinarul englez şi tînăra negresă, poveste tragică, mit fondator al desuetului Porto Franco. Iubire mare, el pleacă pe vapor, vaporul se scufundă sub privirile îngrozite ale Julietei mulatre, care-şi pune capăt zilelor. Bon, avem livresc, avem oraş pustiu, hai! Şi a fost OK, cîţiva ani de zile am aşteptat cele două săptămîni de Sulina ca pe sfintele moaşte. Şi nu doar pentru plaja care atunci era aproape pustie, ci pentru faleza de la Dunăre, pentru casele acelea părăsite, cu arhitectură victoriană, pentru numerotarea de Manhattan, pentru cele două lipovence la care mîncam peşte, pentru plimbarea cu barca pe bulevardul nuferilor. Marc nu avea nici cinci luni cînd l-am dus la Sulina şi a mîncat borş de peşte între două biberoane cu lapte, Sara şi-a făcut şi ea ucenicia […]