Dacă treceţi prin Provenţa…

Există oameni care au nevoie, pentru a-şi consuma vacanţa, de un pelerinaj fix, de o repetare anuală a aceloraşi gesturi. Ei îşi cumpără cîte o casă la ţară, în zone cît mai plăcute ochiului, şi în fiecare an se duc să celebreze un ceremonial de regenerare în respectivarezidenţă secundară. Raportul lor cu aceste rezidenţe devine unul patern-matern: ele sînt îngrijite ca nişte plante, sînt ajutate să crească, sînt ameliorate şi extinse, lustruite şi personalizatestrat cu strat, întrucît respectivul loc devine un refugiu personal, oglinda unei nevoi de evadare stabilă. Alţii preferă, dimpotrivă, să plece în fiecare vacanţă în altă parte, să descopere ceva nou şi să-şi îmbogăţească stocul de emoţii, dar şi de fotografii. Ei bifează uneori din fuga maşinii sau a autocarului zeci de locuri interesante fără să aprofundeze însă nimic, dar rămîn cu sentimentul că au explorat lumea. Eu, ca să mă regenerez, am nevoie de Provenţa. Am nevoie să cobor din tren la Marsilia, la Avignon, la Orange sau la Arles şi să explorez apoi satele din jur. Refugiul meu este spectacolul acestei regiuni care mă fascinează. Cine ştie, poate că în urmă cu 2000 de ani am fost soldat şi m-am numărat printre veteranii lui Iulius […]