Arghezi, un nume cu poveste
- 29-07-2015
- Nr. 783
-
Roxana SORESCU
- Istorie literară
- 1 Comentarii
„Caut să-mi restabilesc cuvintele în scaunele lor. Dar le lipseşte din definiţie un element… E-adevărat, lipseşte viaţa pe care o ia cuvîntul îndată ce apare, nu pe o foaie de hîrtie, dar gravat neted pe-o împrejurare.“ („Cum poţi ajunge… scriitor“, 1908, articol iscălit T. Ar-Ghezi) Citesc on-line (1), în revista Vatra, nr. 5/ 2015, un articol interesant şi documentat despre originea etnică maternă şi implicit despre originea numelui lui Tudor Arghezi: „Arghezi/ Ergézi“ de Ferenczes István. Despre originea pseudonimului Tudor Arghezi s-au emis, de-a lungul timpului, numeroase ipoteze: ar proveni din combinarea numelor a doi eretici, Arie şi Ghezi (D. Micu), ar porni de la verbul grecesc „argazo“, a argăsi, legat de meseria de cojocar a bunicului patern (Emil Manu), „Argesis“ ar reprezenta presupusul nume roman al rîului Argeş (Argessus), transpus în limba română (poetul însuşi: „Ştiţi că numele meu vine de la Argeş? Argeş – Argesi – Arghezi“, la o întîlnire cu redacţia revistei Argeş) (2.), pînă cînd Constantin Popescu-Cadem a dovedit, în etape, dar fără putinţă de tăgadă, că fiul a adoptat numele de familie al mamei, Rozalia Arghezi (3.). Discutarea amănunţită a problemei care încă mai pasionează istoria literară, dată fiind voinţa şi ştiinţa cu […]
Excelente, paginile dnei Roxana Sorescu, despre care, în ceea ce mă priveşte, voi mai avea câte ceva de spus, – în alt, mai amplu, comentariu. Până atunci, felicitări!