„Avangarda ocultată“ şi lectura asimetrică a interbelicului
În anii ’40, André Breton afirma că suprarealismul îşi mutase capitala de la Paris la Bucureşti. Şcoala suprarealistă ce îi avea ca reprezentanţi pe Gellu Naum, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Stephan Roll (Gheorghe Dinu), Gherasim Luca, Dolfi Trost, Geo Bogza, Sesto Pals, Paul Păun, Virgil Teodorescu ş. a., s-a bucurat într-adevăr, în epocă, de un remarcabil prestigiu literar. Generaţia literară a acelor ani, alături de fondatorul dadaismului, Tristan Tzara, şi de pictori ca Victor Brauner, are o solidă notorietate în Occident şi multe nume ale suprarealismului românesc au intrat în istoria literaturii şi artei universale de avangardă. Cu toate astea, în România auzim rar ecouri ale operelor interbelice ale acestor poeţi şi artişti. Suprarealismul, în calitate de curent literar, a fost repudiat în timpul comunismului, întrucît contravenea „realismului socialist“ şi a fost trecut aproape sub tăcere în postcomunism, cînd recuperarea interbelicului s-a făcut mai ales sub semnul reeditării operelor unor intelectuali ca Eliade, Noica, Cioran, Nae Ionescu etc. Cu preţul că, încă de la primele reapariţii ale scrierilor acestor gînditori, în anii ’90, admiraţia pentru ei a trebuit dublată de o serie de explicaţii atente de tipul „simpatiile acestor mari intelectuali pentru Garda de Fier au fost juvenile“ sau […]
Stiamtă autoare, ce-ar fi să citiți măcar dosarul documentar alcătuit de Stelian Tănase, cu probele clare ale relațiilor dintre mulți avangardiști de duzină sau nu, nu doar cu doctrina comunistă ci chiar cu poliția secretă sovietică. dezintersul față de avangadă, despre care scrieți, este contracarat de interesul excesiv pentru avangardă artistică, ilustrat de programele ICR pe vreme lui HR Patapoevici. Ne lăudam în Franța că România ar fi exportat avangardă prin transfer de avangardiști. Despre relația reală și importanța reală a acestei producție de adolescnți întârziați, cu literatura română, cred că ar fi util ăs discutăm în detaliu. Nu din zbor. Expresionismul nu trebuie confundat cu avangarda, nici Blaga cu Sașa Pană, Gheorghe Dinu sau chiar Tzara (un provocator fără talent care nu a fost încă uitat).
Deci romanii spalati pe creier de editiile Humanitas ale binecunoscutilor fascisti Cioran, Eliade, Noica, Ionesco (asta a fost antonescian de vreme ce era atasat de presa la Vichy) oculteaza marile creatii suprarealiste din Romania interbelica. Dar frantzuzii? In 2011 – centenarul Cioran – chipul acestuia ma privea din toate vitrinele chioscurilor cu presa din latinul cartier. Le Magazine Litteraire ii dedicase un intreg numar, iar printre semnatari era si un oarecare Peter Sloterdjik. In martie in FNAC-ul unui oras din centrul Frantei gaseam la rubrica „Philosophie” cateva volume tip poche de Cioran flancate de sensibil mai multe volumase Zizek si Badiou. Semn rau pentru Cioran? Aiurea, maculatura astora doi va disparea in catziva ani ca si cea a lui Marcuse-1968 care azi si-a reluat cuminte locul in rafturi la „si altzii”. Anul trecut m-a enervat noua expunere de la Centrul Pompidou (schimba aranjamentul si continutul salilor la cativa ani, ca sa ruleze cat mai multe opere de arta din depozite) pentru ca scosesera Cocosul si Muza lui Brancusi si le inlocuisera cu un Rege de lemn mult sub valoarea primelor. Dar publicatiile avangardiste din Romania interbelica tapetau vreo doi pereti. Era si un Brauner (sau doi?) dar nu se putea compara nici cu Tanguy sau Delvaux nu mai vorbesc de pontifii Magritte sau Max Ernst. Dealtfel cotele AKOUN spun totul: Brauner e cu unul-doua ordine de marime cel putin sub cei de mai sus (si cu trei-patru ordine de marime sub cota lui Brancusi, dar sculpturile sunt mai scumpe).. Perahim a crezut ca rupe gura targului emigrand in Franta (mai emigrase o data in mareatza uniune sovietica in iulie 1940 dupa ultimatum). Cota lui e insignifianta – si e pacat caci mi-l aduc aminte ca un ilustrator-desenator de mare talent (Arghezi, fabulele lui Krylov. Mitrea Cocor). Gherasim Luca saracul a sfarsit tragic poate si din cauza de putzina recunoastere.
Revenind in Romania, ce sa pretzuim: Poemul-invectiva – ala cu p…a? Nici nu merita sa citesti un rand din el cand exista Unde sunt cei care nu mai sunt si Azi-noapte Iisus mi-a intrat in celula. Cine-si inchipuie ca ne poate obliga sa ne inversam lecturile se insala amrnic.
Ocultarea se poate face doar prin cenzura extremista – asa cum doresc cei care au consiliat legea dezbatuta in aceste zile – si nu prin evaluare estetica, in acest din urma caz doar punandu-se ordine in ierarhia adevaratelor valori artistice..