Cartea care devine destin

Memoria ca istorie simultană Sensul ultim al memorialisticii nu este – cum s-ar putea crede – doar acela de a restitui în cheie subiectivă o perioadă de timp mai mult sau mai puţin uitată. Practica memorialisticii impune în primul rînd omul, rezistenţa şi reacţia acestuia la evenimente, la schimbările permanente pe care le aduce viaţa. Memorialistica este istoria simultană a omului. Istoria simultană nu trimite doar la notaţiile zilnice sau la jurnal, ci şi la selecţia din timpul trăit, reactualizat şi interpretat. Restituirea e o formă de reorganizare mentală şi scriptică a unei perioade de timp. Cel în cauză mărturiseşte întotdeauna că el nu „vorbeşte“ decît despre ceea ce a văzut şi a trăit. În realitate, însă, el se mărturiseşte în întregime. Selecţia riscă în permanenţă să devoaleze totalitatea.   Din întreaga operă a Gabrielei Adameşteanu se poate deduce un sens profund al istoriei. Romanele comunică între ele şi conduc toate către această idee de istorie în mişcare, de reflectare prismatică şi polifonică a realităţii în sens clasic/modern. Folosesc conceptul de istorie simultană în sensul în care acesta ar putea desemna o perioadă de timp reactualizată, retrăită, rescrisă. Cel care alege să privească în urmă o face din perspectiva celui […]