Vechi superstiţii, noi cutume

Marele paradox al artei contemporane e că, deşi este o devoratoare nesăbuită de bani capitalişti, se orientează, de regulă, spre tactici foarte critice faţă de valorile şi temeiurile societăţii care o susţine şi o sponsorizează. Această idee mi-a revenit în minte în timp ce parcurgeam sălile întinse ale Pavilionului 6 (din cadrul lui HelenExpo) – care a găzduit cea de-a V-a ediţie a Bienalei de Artă Contemporană de la Salonic. Titlul acestui demers expoziţional, Old intersections – Make it new III  (1.), a avut ca punct de plecare ideea centrală dintr-o scriere a gînditorului Antonio Gramsci – Between the Pessimism of the Intellect and the Optimism of the Will.   Desigur, cum ne-au obişnuit marile proiecte ale ultimilor două decenii, mai ales cele de după căderea comunismului în Estul Europei, este suficient să pui pe tapet un gînd, o idee oportună, ruptă dintr-o scriere a unui filozof sau a unei persoane faimoase, şi succesul devine aproape garantat. Stîngismul intelectualilor actuali şi, în speţă, al celor din sfera artelor vizuale nu mai reprezintă de mult ceva de esenţă cabalistică, ci o evidenţă care irigă grupuri, interese, corporaţii, atrage finanţele. Nici că lumea e nedreaptă nu mai pare de mult o taină, […]