Plin prin Gol, pentru o mediologie a „simpatizanţilor“

Am mai scris (şi, probabil, voi mai scrie) despre aşa-numitul intercept, ca atenţie şi vigilenţă publică, civică, de esenţă auditivă, concept etico-politic intermediar sau poate chiar mobil, deplasabil, neaşezat, de plasat undeva (unde însă?) în aceeaşi serie cu perceptul şi conceptul, între intelect şi afect. Trebuie să învăţăm să avem răbdare să ne a(u)scultăm unii pe alţii, ascultarea este implicit auscultare, simţ clinic, simptomele care nu se văd se aud, bătăi în cavitatea toracică a corpurilor colective, în spatele lucrurilor: rezonanţa, ecoul, sonoritatea însăşi, ca aparentă pozitivitate semnificantă în locul plinului cu sunet opac, înfundat, asonor, poate fi, de fapt, o realizare posibilă graţie golului lăuntric, care lasă să se audă şi să se propage tam-tamul stereotipurilor, simpla transmisiune primară, bătaia inimii şi a sîngelui: pulsiunea şi repetiţia, mesajul ca esenţială, sacră Simplificare şi Reducţie (fenomenologică) la Sens. Mesajul Se Aude şi, cînd auzim clar şi distinct, vedem răspicat, luminos, Orbitor.   Deci ceea ce se aude prea bine, prea clar, răspicat, mesajele prea desluşite şi cu transmisiunea rapidă, care par a se propaga de la sine, asemenea sunetului însuşi şi, parcă, cu viteza luminii pe care numai impresia de evidenţă,meta-auto-evidenţa evidenţei, o poate lăsa, mesajele sociale prea clare, condiţie […]