TANDEM. RETOUR VERS LE FUTUR sau EVA EVENTUALĂ

  • Recomandă articolul
RETOUR VERS LE FUTUR sau EVA EVENTUALĂ       „C’est une chose prodigieuse d’ingéniosité et d’idéal…“ (Villiers de L’Isle-Adam, L’Ève future) Ce tainic tîlc să aibă, oare, tatuajul chipului Madonei sau, dacă nu, al Donnei Eva: Pegasul gata să-şi ia zborul, dedalul, crucea greacă, Cornul lunar islamic, pentagrama sau, tot în roşu, heptaedrul stelat, sau ancora pe-al cărei braţ şerpuie delfinul christic, prinsă cu verigă, prin piercing, de buzele-i întredeschise a vag surîs; şi ce-i cu scoica din care degetele (ale cui?), police şi-arătător, ies la iveală, cu compasul antropometric, între ele; pentru ce-i flutură, în vîrful donjonului, o oriflamă (sau yelow flag?) în cinci fîşii ale bancnotei de 1 $; şi ce-i cu nodul ca un ştreang la gîtul nevăzut al ei; ce are-n ochiul drept (în loc de iris a[z]uriu): columba Sfîntului Duh, în nimb de raze?!…   Elevul din alt ev, l’élève futur – anatomia Evei, a Evei viitoare, l’Ève future, o va studia-n colegii, nelămurit dacă de-aieve-i, sau e-un robot, un android – şi-aşijderi lui, mai toţi colegii, ce nu găsi-vor nici un rid pe carnea ei sau cicratice ombilicală… Nici matrice-n lăuntrul neted şi arid al ăstei creaturi exsangui; nimic ce-aduce a bătaie (incompatibilă […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.