DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Sub speciae artis

Viaţa însăşi, în integralitatea ei, produce: transformare a fluxului vital, a procesualităţii existenţiale în producţie şi în cotaţie de piaţă. Acesta e telos-ul care ghidează, nu e realitate întru totul atinsă, dar asta pune în mişcare, mînă în luptă. Căci trebuie să ne reamintim permanent lecţia tehnică despre putere a lui Michel Foucault: împotriva „ipotezei represive“ în definirea puterii. De fapt, lucrurile nu sînt, tocmai, decise, tranşate, monotetice: trebuie, tocmai, să discutăm şi să alegem, să deliberăm şi să adoptăm adaptînd. Puterea nu e nici separată, exterioară, transcendentă, nu intervine din afară şi ulterior (tinde să devină astfel şi, pentru descurajarea adversarului, prezintă dorinţa ca deja împlinită), nici negativă, represivă. Puterea tinde să fie una cu „obiectul“ ei, coextensivă cu viaţa şi s-o extorcheze, să prelevează tot ce viaţa, necontenit, produce (viaţa fiind producţie în sine). Puterea tinde să se extragă, să se separe, să devină transcendentă din sînul imanenței. Aceasta e tot timpul evoluţia: imanentizarea (tactică) a puterii (strategic) transcendente. Dublă ţintă: tactic – imanenţă, strategic – transcendenţă. Logica puterii e bifidă, bifacială, „în cleşte“, ne prinde la mijloc, în aparentul conflict cu ea însăşi (care ni se pare că este al nostru, creîndu-ne iluzia că putem întoarce puterea […]