Metaliteratura şi „efectul de real“

Nici un alt prozator român nu s-a aplecat – în chiar paginile prozelor sale – asupra scriiturii ca proiect şi proces, ca formare şi transmisiune, cu asiduitatea şi subtilitatea lui Gheorghe Crăciun. Între teoriile şi mărturisirile sale indirecte şi modul propriu în care şi-a structurat aceste proze, nu există contradicţii majore, poetica lui implicită este în acord cu cea explicită. Prozator lucid şi autoreferenţial, dar şi critic şi teoretician literar, autorul lasă comentatorilor săi puţine şanse de a-l caracteriza mai bine, mai exact decît a făcut- o el însuşi.   Receptarea critică a literaturii lui Gheorghe Crăciun n-a fost însă inhibată, ci mai degrabă stimulată de inteligenţa autorului şi de coerenţa operei. De altfel, critic fiind, îţi trebuia multă superficialitate şi destulă opacitate spre a rămîne indiferent sau chiar ostil faţă de o asemenea ofertă provocatoare.   Ceea ce nu s-a observat însă la lectura cărţii sale de debut, Acte originale, copii legalizate şi nici după aceea a fost depăşirea, de fapt, ignorarea de către autor – cu o dezinvoltură conştientă – a opoziţiei, curente încă la noi, între rural şi urban, pe de o parte, şi între natural şi cultural, pe de altă parte. Nu am în vedere doar […]