Acum şi atunci
- 04-11-2015
- Nr. 797
-
Şerban FOARŢĂ
- Focus
- 2 Comentarii
Acum şi atunci Mare s-ar cădea să-ţi fie, Doamne, ţinerea de minte (nu ca a noastră, care-i scurtă şi ţine cât ţinem aprinsă o galbenă turtă de ceară), ca să-ţi aminteşti ce-a fost în Vinerea de dinaintea Paştilor, în satul Costeşti, Argeş (era-n 18 aprilie 1930, la denie), când ţi-a ars biserica-ntreagă, de n-a mai rămas ţipenie de prunc viu într-însa… Eu nu sunt Voltaire, care sparge-şi şi azi capul (mai alb, sub perucă, decât al bonei sau al valetului ce-i întrerupe, la dejun, somnul) pentru-a pricepe cum dracului Domnul, în marea-i bunătate,-a îngăduit prăpădul Lisabonei?! Ştiu bine că cea mai spinoasă e teodiceea între ramurile teologale, şi n-am să mă pierd în meandrele sale; precum, tot de aceea, am să-l urmez pe fratele Wittgenstein care spune că, dacă despre ceva nu se poate vorbi, trebuie să se tacă; astfel că, iată, nu mai îngaim. Cu toate astea,-n ciuda unei strângeri de inimă, gândindu-mă la cei 116 copii din Costeşti, am să strig: Doamne Dumnezeule, oriunde eşti, fie-ţi milă de îngeri ! 2 noiembrie 2015
In copilarie treceam in fiecare vara cu trenul (de la Pitesti la Piatra Olt) pe langa noua biserica din zid ridicata in targusor dupa incendiu – mi-o aratau parintii de fiecare data. Cauza atator victime de la o simpla lumanare rasturnata e halucinanta: USILE BISERICII SE DESCHIDEAU INAUNTRU si, cum erau inchise, s-au blocat imediat sub presiunea primilor ajunsi langa ele care nu au mai putut da inapoi. De atunci se zice ca exista la noi o lege de fier in constructiile de cladiri cu sali mai mari: usi care se deschid intotdeauna in exterior. Asa a fost \si cu conteinerul de la Colectiv, dar acolo focul a navalit mult mai rapid si agresiv din nenorocire – materiale noi, mai „performante” si mai combustibile. Nu orice progres material e intotdeauna si benefic omului.
Suferința și moartea copiilor constituie, poate, cele mai puternice sfidări la adresa credinței teiste. Înțeleaptă este tăcerea. Pentru suflet, rugăciunea și lacrimile pot alina durerea. În trup, suntem neputincioși, deși iluziile contrare sunt conținut al vieții conștiente. Știm, totuși, pe asta bazându-se speranța teistă, că lucrurile care nu se văd sunt cel puțin la fel de importante, dacă nu chiar mai importante decât acelea care nu se văd.