LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Prin timp şi spaţiu: de-a lungul şi de-a latul omenirii
- 13-11-2015
- Nr. 798
-
Cristina MANOLE
- Rubrici
- 0 Comentarii
O frumoasă surpriză ne livrează Sabina Fati, cînd ne oferă un cadou precum Singură pe Drumul Mătăsii. 80 de zile, 15.000 km,2500 de ani de istorie (Editura Humanitas, 2015, cu o generoasă prefaţă semnată de Tania Radu, care pune corect accentele). Autoarea cărţii ne oferă şi un set de fotografii – foarte expresive –, într-un alb-negru pe care şi eu îl apreciez în grad înalt. Un volum care nu este doar un jurnal de călătorie al unei femei care porneşte la drum de una singură – cine ar mai îndrăzni, azi, să aibă această putere de a sfida frica şi temerile inerente unui astfel de traseu?! –, ci şi un excelent eseu de analiză politologică, privind starea de fapt a unei jumătăţi de omenire. Căci ceea ce face Sabina Fati, călătorind într-un prezent plin de primejdii, capcane şi prejudecăţi, întrebîndu-se ce înseamnă femeia în lumea de azi (islamică sau pe aproape, democratică sau autocratică de-a binelea), este şi o analiză extrem de riguroasă a trecutului. Căci Drumul Mătăsii, ce străbate 15.000 de kilometri şi 2.500 de ani, este astăzi parte integrantă a jocurilor geostrategice ale marilor puteri; indiferent dacă acestea se numesc China, Rusia, SUA sau Turcia, ele îşi caută […]