TEATRU. Falsul documentar și experimentul realităţii

Să începem prin a dăuna extazului inaugural (care probabil nu ţine de strategia de marketing, absent fiind, am impresia, din materialele de promovare a producţiei, dar este foarte prezent în reflectările ei de pe internet): nu, Foamea noastră cea de toate zilele nu este primul spectacol-cină din istoria teatrului românesc, măcar şi pentru faptul că, nu în negura istoriei, ci acum abia nouă ani (în 2006), doi regizori foarte tineri, Ioana Păun şi David Schwartz, făceau în Grădina Capitol din Bucureşti Let’s Food, un performance-masă teatral participativ avînd în centru tema hranei şi a obsesiilor culinare. Altfel spus, un spectacol care nu doar folosea acelaşi tip de dispozitiv-convenţie, ci o făcea şi într-o abordare tematică similară. Şi nu că aş avea ceva împotriva „revoluţionării conceptuale“ a teatrului românesc, însă mai interesant mi s-ar părea depăşirea fascinaţiei experienţiale directe, conform căreia orice ni se întîmplă personal pentru prima dată se ridică la rang de unic şi nemaivăzut la scara artei în general, deşi în spate există un întreg istoric tot conceptual, deloc străin artiştilor în cauză. Cum ar fi, aici, legătura profundă – nu doar tematic – dintre actul prin definiţie comunitar de a „împărţi o masă“ şi artele performative (legătură […]