Voci suedeze despre atelierele de traducere ale ICR Stockholm
- 28-05-2009
- Nr. 476
-
Observator Cultural
- SUPLIMENT
- 0 Comentarii
– cotidianul naţional Svenska Dagbladet: „.. un proiect de traducere româno-suedez care a avut drept rezultat traducerea în suedeză a patru tineri poeţi români. O parte dintre aceste poeme pot fi citite în revista Lyrikvännen. Trăsăturile lor comune sînt caracterul narativ, exuberanţa şi senzualitatea, precum şi juxtapunerea contrastantă a prezentului şi a trecutului. (…) România este o ţară cu o poezie strălucită“. – revista literară electronică Voltaire: „Aţi observat că, în ultimul timp, poeţii români au invadat literalmente Suedia? Mai întîi i-am văzut la Tîrgul de Carte de la Göteborg, apoi a apărut Lyrikvännen, cu numărul său tematic despre poezia românească, şi tot atunci a fost publicată frumoasa carte Rumänska synvinklar (Perspective româneşti). (…) În Lyrikvännen, redactorul Erik Magntorn scrie astfel: «Dacă ar fi să găsesc un simbol pentru România şi poeţii săi, acesta ar fi sepia. Stranie şi frumoasă, pluteşte în adîncuri, împroşcînd universul cu cerneala sa întunecată şi dătătoare de inspiraţie». În acelaşi număr, poeta Ida Börjel povesteşte despre un workshop care a avut loc în România timp de o săptămînă şi la care au participat patru poeţi suedezi şi patru poeţi români, traducîndu-şi reciproc versurile – fără a cunoaşte unul limba celuilalt! Cum au reuşit? Plecînd […]