A fost

Rückblick

  • Recomandă articolul
n 15 august – 1 septembrie 2009 Prima ediţie a unui curs de vară pentru actorii TGST şi studenţii de actorie la Secţia Germană în cadrul Facultăţii de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara, la Gărâna, sub îndrumarea lui Nikolaus Wolcz, profesor la Universitatea Columbia din New York. n 1 octombrie 2009 Deschiderea stagiunii 2009/2010 cu premiera Goethe Lenau Faust – Explorarea unui mit, după textele lui J.W. Goethe şi N. Lenau, prima coproducţie a TGST împreună cu Teatrul de Stat din Bruchsal (BLB), regia Carsten Ramm (directorul BLB). n 4 octombrie 2009 Participare la Colocviul Naţional al Teatrelor Minorităţilor Naţionale din Gheorghieni cu spectacolul Goethe Lenau Faust – Explorarea unui mit, după textele lui J.W. Goethe şi N. Lenau. Versiunea scenică: Franz Csiky, Nadine Schüller, Carsten Ramm. Andrea Nistor a obţinut Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la acest festival, pentru rolul Margareta. n 7 – 8 noiembrie 2009 Participare la Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti cu spectacolele Cîntăreaţa cheală, în regia lui Alexandru Dabija, şi Pool (No Water), în regia lui Alexandru Mihăescu. n 15-22 noiembrie 2009 Festivalul de Teatru Eurothalia, ediţia I. Şapte spectacole invitate din Bucureşti, Piatra Neamţ şi Biel-Solothurn (Elveţia). n 25 noiembrie […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }