Ce am făcut şi ce vrem să facem

Acum şapte ani, cînd a fost înfiinţat, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior IICCMER prin comasarea în 2009 cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc) a plecat la un drum complicat. Institutul urma să deschidă calea asumării instituţionale a trecutului comunist: să prezinte cu precădere latura represivă a regimului, să identifice torţionarii, să investigheze crimele politice şi să pună la dispoziţia procurorilor dovezile necesare pentru aducerea în faţa justiţiei a celor care au săvîrşit crime şi abuzuri între 1945 şi 1989. Dacă tragem linie astăzi, IICCMER a trecut prin multe modificări instituţionale care i-au marcat drumul, performanţele şi numele. Unele au fost de bun augur, altele nu. Unii n-au înţeles că noi nu trebuie să dublăm activitatea institutelor de cercetare (deşi IICCMER a însemnat, încă din 2006, o performanţă în sine în lumea academică românească), ci trebuie să căutăm în fiecare zi probe indubitabile care să producă dovezi juridice. După şapte ani, alternanţele la putere ne-au adus în forma instituţională de astăzi. În 2010, IICCMER a pierdut dreptul de a sesiza organele de cercetare penală, dar şi-a extins în schimb aria de obiective şi de activităţi. Doi ani mai tîrziu, în iulie 2012, am reuşit să […]