Panait Istrati: un dosar (re)deschis

În august 2014, s-au împlinit 130 de ani de la naşterea lui Panait Istrati; în aprilie anul trecut – 80 de ani de la dispariţia acestuia. Marcate, în spaţiul francez, prin semnificative reeditări, prin articole în presa cotidiană, prin dezbateri, seri de lectură sau evenimente mai de amploare – între care Festivalul „Panait Istrati“, organizat la Librăria pariziană Quilombo (15-17 mai 2015) –, cele două momente au fost întîmpinate în România cu o cvasigenerală indiferenţă. Cum se explică reticenţa lumii noastre literare faţă de, e o evidenţă!, cel mai cunoscut prozator român din toate timpurile – tradus şi, mai ales, citit în atît de variate spaţii culturale, din Franţa pînă în Turcia şi din America Latină pînă în Israel? Este întrebarea de la care porneşte „dosarul“ inclus în acest număr al revistei Observator cultural, grupaj realizat împreună cu dl Mugur Popovici, „istratian“ cu state vechi, diplomat, membru al Asociaţiei „Les Amis de Panaït Istrati“, prin bunăvoinţa căruia publicăm, între altele, o impresionantă mărturie a profesorului/eminentului clasicist Mihai Nasta – al cărui tată, medicul şi, ulterior, academicianul Marius Nasta (fondatorul Institutului de Pneumoftiziologie), l-a avut sub supraveghere, la Spitalul Filaret, pe Panait Istrati, spre sfîrşitul vieţii scriitorului.