Fragmente din jurnalul M(ed)uzei

Muză Poate că unul dintre lucrurile care m-au pus pe gînduri în adolescența mea a fost imposibilitatea de a mă imagina drept muză. Nu m-am gîndit că trebuie să vină alt­cineva să mă descrie atîta vreme cît am toate instrumentele ca să mă descriu singură. Mi s-a părut de la sine înțeles că ne putem descrie toți pe toți și mai ales că putem vorbi fiecare despre noi înșine. Asta cu mult înainte de a citi despre cum femeia a fost mai degrabă reprezentată în literatură decît s-a reprezentat ea pe sine însăși. Poate că ambiguitatea sexuală adolescentină, întreținută atît de bine de toate tabuurile epocii comuniste, m-a ajutat în mod paradoxal să nu văd prea clar diferențele dintre bărbați și femei, să nu gîndesc în direcția diferenței și să îndrăznesc. Poate că am fost discriminată și nu mi-am dat seama, poate că alții au gîndit pentru mine în termeni de femeie vs bărbat, dar nu m-am oprit să dau atenție. Asta pînă la un moment dat, cînd am început să observ presiunea mai mult sau mai puțin discretă a etichetelor, felul în care ceilalți te obligă să gîndești în termenii lor. Cînd femeia nu mai e muza absolută, statică, […]