Solidaritatea feminină schimbă progresiv lumea

Înainte de decembrie 1989 și chiar și cîțiva ani după aceea, era o regulă ca la prezidiile ședințelor, întrunirilor publice, dezbaterilor de tot felul să se afle numai bărbați și, din cînd în cînd, cîte o femeie, una singură, pentru ilustrarea unei fantomatice egalități de gen, promovate de sus, ideologic și găunos, de regimul comunist și apoi postcomunist. Încet-încet, mentalitatea asta masculină – cu certe rezonanțe tradiționaliste, venind dintr-o umanitate autohtonă rurală, ajunsă brusc urbanizată, industrializată și comunizată cu forța – a început să se retragă, să se micșoreze din spațiul public, fără să dispară cu totul. Mi s-a întîmplat, din ce în ce mai des, să mă aflu la prezidii cu mai mult decît o femeie în cadrul lor, iar recent, am avut surpriza să mă aflu înconjurată numai de femei la un asemenea prezidiu – ceea ce, pentru mine, a fost un șoc și plăcut, și neplăcut, întrucît cred că nu trebuie să cădem dintr-o extremă în alta, ci, pe cît posibil, să păstrăm un just echilibru în reprezentarea echitabilă a celor două jumătăți de umanitate, în toate acțiunile publice. Din acest punct de vedere, înclin să consider „corectitudinea politică“ drept un „rău necesar“, pînă cînd reflexele noastre […]