Retrageri tactice din cîmpul de luptă

Nu, cronica nu e o specie caducă. E nevoie de cronică azi, pentru că încă i se cer serviciile. Am auzit autori din generaţia 2000 protestînd la ideea, despre care se vorbeşte de ceva timp, că tinerii universitari nu mai au vreme de scris în gazete. Cît timp discutăm existenţa cronicii literare, cît timp îi veghem cu îngrijorare tribulaţiile, oboselile, infidelităţile, e limpede că ea nu poate dispărea. Ce e mai interesant, tocmai nevoia criticii „de autoritate“ este cel mai adesea clamată: aceiaşi scriitori nemulţumiţi de tratamentul lor în cronica de întîmpinare, acuzînd molestări şi incompetenţă, se întorc spăşiţi spre figura ameninţătoare a cronicarului, solicitîndu-i protecţie.   Cronica literară nu traversează decît o criză de „cadre“, nu de legitimitate pro­priu-zisă. Apar, parcă, mai puţini cronicari tineri profesionişti, iar cei care se afirmaseră în ultimii zece ani s-au cam retras din activitate, solicitaţi de responsabilităţi profesionale conexe. Locul lor nu e luat de nimeni. După părerea mea, blogurile de cărţi neprofesioniste, scrise adică de oameni din afara profesiei, nu reprezintă un substitut valabil; acelea au publicul lor, care nu se confundă cu cel al cronicarului, şi îndeplinesc o altă funcţie, asemănătoare eventual aceleia a librarului. Dar recunosc că sociologia cîmpului literar […]