DEZBATERE

Spectacolul tranziției, spectacolul despre tranziție

Teatrul din România a intrat în anii ’90 „ai secolului trecut“ cu o alergie declarată la actualitate și politic – actualitatea fusese decenii la rînd exercițiu impus pentru orice instituție de spectacol, iar politicul fusese de mult evacuat în spatele limbajului esopic, al hermeneuticii complexe și al încrederii în marile narațiuni universal valabile. Au fost, în mare parte, ani ai recuperărilor – a regizorilor români …

Citeşte articolul

O istorie subiectivă a cinemaului românesc în anii ’90 – versiunea Noul Cinema

Pe data de 4 februarie 1993, revista Noul Cinema organizează o masă rotundă, pentru a discuta filmele apărute pînă în acel moment în România postcomunistă şi pentru a încerca să definească tendinţele care începeau să prindă contur în cinematografia română. Participă la discuţie redactorii revistei (fosta Cinema îşi schimbase atît numele, în 1990, cît şi redactorul-şef – din 1992, această funcţie o ocupă Adina Darian) …

Citeşte articolul

O tranziţie devenită istorie, dar o temă de actualitate

Despre literatura românească a anilor ’90 a început, de cîţiva ani, să se vorbească mai des şi mai aplicat. Apar deja primele încercări de sinteză – dincolo de obişnuitele volume de articole, numeroase şi relevante numai pînă la un punct, pentru că urmăresc peisajul literar de la firul ierbii, cu minime scanări ale ansamblului –, alături de primele colecţii de documente. Cine va intra, din …

Citeşte articolul

De la tricoul cu Che Guevara la cămașa business

Marea dramă a mișcărilor de stradă a ultimilor ani e felul în care au fost deturnate o serie de proteste și un segment de populație activ civic, de la o opoziție progresistă și fermă împotriva austerității la coalizarea, în doar cîțiva ani, într-o mișcare cu valențe libertariene care-și dorește mai multă putere pentru instituții de forță. Configurația alambicată a transformării României din ‘90 încoace (aici …

Citeşte articolul

Tranziția postcomunistă rescrisă cu cerneală roșie

Anul 2017 a debutat cu ample proteste de stradă care au avut ca trăsătură principală reafirmarea zgomotoasă a anticomunismului și anticorupției, cei doi gemeni siamezi sub zodia cărora s-a desfășurat tranziția postcomunistă autohtonă. Strada, Facebookul și media au evidențiat, pe de o parte, o polarizare profundă a societății românești și, pe de altă parte, preeminența în spațiul public a unei vulgate neoliberale structurate în jurul …

Citeşte articolul

Cum devine prezentul istorie. Tranziția postcomunistă la ora bilanțului

Probabil că totul a început cu cartea lui Vladimir Pasti Noul capitalism românesc (Editura Polirom, Iași, 2006) – cea în care Pasti avansează ideea că tranziția postcomunistă (definită în principal în termeni economici și de interconectare instituțională cu Occidentul) s-a încheiat în 2004, în momentul declarării economiei locale ca economie de piață funcțională și al „integrării euroatlantice“. Însă tranziția în România a început să …

Citeşte articolul

O invitaţie la masă

Acum cîţiva ani, intrînd într-o librărie oarecare dintr-o ţară, tot europeană, am avut marea surpriză să dau peste o organizare a cărţilor cu totul nouă faţă de ceea ce cunoşteam. Era o masă cu cărţi, plasată foarte vizibil, la intrarea în librărie, cu titluri recenzate de curînd, din toate genurile. Masa nu găzduia doar o selecţie a noului, trecută prin ochii unor cronicari, indiferent …

Citeşte articolul

Niște probleme: etica, priceperea și consecvența

Critica de întîmpinare este și ea o rotiță – una firească – dintr-un mecanism social și cultural complicat, care a cunoscut în ultimii ani schimbări cu consecințe însemnate. Niște urmări nici tragice, nici tocmai liniștitoare. Nu se poate spune că înainte de Revoluție sau în primul deceniu de democrație critica de întîmpinare s-a așezat ideal în viața culturală. Nici nu avea cum, căci aceasta a …

Citeşte articolul

Canonizarea prin LIKE

Nu cred că e cazul să mai aprind și eu o lumînare la căpătîiul cronicii literare. Ar trebui semnalate, însă, cîteva direcții de evoluție a domeniului, mai toate avînd legătură cu faptul că judecata de valoare tinde să se mute dinspre suportul stabil al hîrtiei spre cel imprevizibil al internetului. Mediul internautic al blogurilor și chiar al site-urilor de socializare încurajează formularea unor opinii tot mai …

Citeşte articolul

Criticii noului val şi provocările actualităţii (IV)

Este cronica literară o specie caducă în anul de graţie 2016? Dar aşa-numita „critică de autoritate“? Se află, astăzi, cronicarul literar (şi cronica literară) într-o criză de legitimitate? Dacă da, care credeţi că ar fi cauzele? Ce se pierde (sau ce se cîştigă) prin slăbirea autorităţii cronicarului? Pe ce coordonate s-ar cuveni redefinit, în contextul sociocultural actual, rolul comentatorului de literatură română contemporană? Înainte …

Citeşte articolul

Noul val critic şi politicile autorităţii

1-3. Nu e nevoie să cădem în sociologism pentru a observa că „autoritatea“ criticii literare (ca model paternalist) a fost legitimată, la noi, de un stat ierarhic-piramidal. Un asemenea stat a existat şi în epoca încă patriarhală, de modernizare incipientă, a lui Titu Maiorescu, a existat – în pofida egalitarismului proclamat – şi pe vremea totalitarismelor. Autoritatea de tip „maiorescian“, recalibrată prin dialectica naţional-universal, în …

Citeşte articolul

Critica literară se face cu puţin idealism şi ceva mai mult pragmatism

1.Cronica literară – cu varianta cronicii de întîmpinare (în publicaţiile săptămînale) – nu este, cu siguranţă, o specie „caducă“, ci dimpotrivă, o componentă indispensabilă a publicaţiilor literare/culturale; ea este şi o componentă importantă a paginilor literare ale cotidienelor, în străinătate – fiindcă, din păcate, în România, cotidienele au renunţat, din raţiuni comerciale, la paginile culturale. Eu n‑aş folosi termenul „caduc“ în această chestiune, şi – …

Citeşte articolul

Sub semnul lui Hermes

Nu cred că există specii caduce, există doar – şi au existat dintotdeauna – autori greu de citit, maniere de percepţie improprii şi tipuri ilizibile de discurs „critic”. Cronica literară este o specie necesară, cu atît mai necesară cu cît confuzia valorică este mai mare. Din păcate, piaţa editorială este distorsionată, astăzi, de o serie de fenomene extraculturale: pe de o parte, dificultatea editurilor mici, …

Citeşte articolul

Criticii noului val şi provocările actualităţii (III)

Este cronica literară o specie caducă în anul de graţie 2016? Dar aşa-numita „critică de autoritate“? Se află, astăzi, cronicarul literar (şi cronica literară) într-o criză de legitimitate? Dacă da, care credeţi că ar fi cauzele? Ce se pierde (sau ce se cîştigă) prin slăbirea autorităţii cronicarului? Pe ce coordonate s-ar cuveni redefinit, în contextul sociocultural actual, rolul comentatorului de literatură română contemporană? Înainte …

Citeşte articolul

Singura critică

Cronica literară a ajuns deja o specie neprietenoasă și necreditabilă, dovadă agonia tirajelor, declinul revistelor, lipsa de interes tot mai vizibilă a publicului mai larg (matur sau tînăr): criticii sînt citiţi de critici sau de scriitorii despre care scriu. Deşi sîntem încă o cultură fundamental literară, centrată pe literatură, cu o piaţă de carte vie, cu evenimente literare diverse, cu un underground activ, cu numeroase …

Citeşte articolul

Să-l criticăm pe critic

La întrebarea „Ce rost are critica literară?“ am încercat să răspund de mai multe ori. E un tip de interogație care ar trebui să apară, la un moment dat, în mintea fiecărui cronicar literar. Trimiterea la Eliot nu ar trebui să surprindă, deoarece, la fel ca el, cred că la această întrebare trebuie să se răspundă în mod repetat, pentru că ea nu poate primi …

Citeşte articolul

O îndelung aşteptată normalitate

Departe de a fi o specie caducă, cronica literară e azi mai necesară ca oricînd. Lipsa unei selecții preliminare, făcute profesionist și fără parti-pris-uri, adîncește confuzia valorică, întreținută (uneori, există și excepții fericite) de prezentările făcute în grabă, impresionist, deseori chiar cu greșeli de scriere pe diverse bloguri. În absența cronicarului profesionist, credibil și cu o anumită autoritate, orice carte cu succes de public – …

Citeşte articolul

Criticii noului val şi provocările actualităţii (II)

Asistăm, în ultima vreme, la un fenomen oarecum paradoxal: o afirmare în forţă, după 2000 (şi mai ales de aproximativ un deceniu încoace), a unui număr important de comentatori literari – la concurenţă cu prozatorii şi cu poeţi zişi „douămiişti“ – şi, concomitent, o periodică, obsedantă, sistematică punere sub semnul întrebării a rolului, a consistenţei, a eficienţei criticii literare, în special a comentariului de actualitate, …

Citeşte articolul

Ce şi pe cine plîngem?

Am primit şi citit întrebările de la Observator cultural cu bucuria teoreticianului care nu a fost niciodată capabil să scrie cronică sau critică literară. Mi-am zis să dau dovadă de responsabilitate – aşa cum face criticul care scrie săptămînal despre o carte pe care vrea să arate că a citit-o – şi să răspund punctual, dar n-am reuşit. Întrebările nu făceau altceva decît să-mi impună …

Citeşte articolul

Inflaţia contextuală a cronicii douămiiste

Mă tem că această aşa-zisă criză a cronicii literare nu e o criză reală, ci mai degrabă un regret că o generaţie critică talentată a abdicat – total sau doar temporar – de la ea. Se scrie cronică literară în mai toate revistele din ţară, însă a dispărut acea mobilizare generală din prima parte a anilor 2000. La un scurt recensămînt din avion, oricine îşi …

Citeşte articolul