Actualitatea perenă
- 16-06-2016
- Nr. 827
-
Dorin ȘTEFĂNESCU
- CRITICĂ LITERARĂ
- 0 Comentarii
Cartea lui Mircea Martin Radicalitate şi nuanţă (Editura Tracus Arte, 2015) este un rar exemplu de echilibru stilistic şi ideatic. Deşi e situat la sfîrşit, eseul omonim ar trebui citit la început, căci sub argumentaţia lui strînsă şi în orizontul pe care îl deschide se aşază întregul volum. Compoziţia acestui text urmează desfăşurarea riguroasă a unei demonstraţii clasice, începînd cu expunerea temei, abordarea problematicii nuanţei, apoi „nuanţările“ diferitelor ipostaze ale radicalităţii şi sfîrşind cu punerea celor două concepte în paralelism. În ceea ce priveşte nuanţa, autorul observă „ponderea topică“ ce defineşte nu pierderea în detalii, ci, dimpotrivă, disocierea fină, distincţia decisivă care deschide calea unei noi abordări. Interpretarea nuanţată nu descoperă detaliile de dragul unui exerciţiu care ar risca totul pe cartea subtilităţii în dauna adevărului. Ea depliază textul pentru a-i zări relieful, pliurile semnificante. Nuanţa beneficiază de alt mod de eficienţă decît cea care se impune drept calitate de bază a unei gîndiri pragmatice; situaţie în care gîndirea aşa-zis eficace ignoră nuanţa, nu îşi permite să întîrzie în detalii. Dimpotrivă, detaliul adînceşte perspectiva, revelează o altă semnificaţie ansamblului. Este, de fapt, una dintre cerinţele hermeneutice fundamentale: raportul dintre parte şi întreg, întregul înţeles din perspectiva părţilor care îl pun […]