Traduceri aminte. Robert Desnos

CEI PATRU FĂRĂ GÂT   Erau decapitaţi tuspatru,-ncât Aveau, pe umeri, doar un ciot de gât: Li se spunea cei patru fără gât.   Când beau şi ei, la birt sau cafenea, O sticlă de orice, li se punea Şi câte o pâlnie largă, lângă ea.   Când îmbucau cu noduri, sângerau, Cântând, plângeau tuspatru şi erau Şi mai însângeraţi dacă iubeau.   Când alergau, bătea un vânt din hău, Când hohoteau, trăiau din plin, şi, zău, Aveau un somn fără păreri de rău.   De rău, era dacă salahoreau, Era-nspăimântător când hoinăreau, Nu, însă, tot aşa când se jucau.   Când se jucau, erau ca noi, ca tine, Ca mine, şi ca ceilalţi toţi, în fine, Când se jucau, era cum e mai bine.   Dar când stăteau de vorbă, nu prea tare, Era de drag; şi şi-ar fi dat oricare Puţinul sânge pentru-o sărutare.   Aveau tuspatru,-n palmele lor dure, Un nepătruns hăţiş de linii-obscure Ca liniile ferate-ntr-o pădure.   Când se-aşezau, era mult mai solemn Ca regii; după crucea lor de lemn, Se piteau idolii, ca la un semn. Li se-adusese capul, de n ori, ’Napoi, – găsit prin codri,-n vânători, Sau la serate isprăvite-n zori,   […]