Tandem. Pisica şi luna (I)

Nu stă locului pisica. Luna-i

O sfârleaza ce se-nvârte. Buna-i

Rudă, ce-n nesunet se încalţă,

Către lună ochii şi-i înalţă

Şi şi-i cască într-atâta bruna

Cu dungi palide, holbându-se întruna

La lumina care raza rece-n

Sângele-i de fiară şi-o petrece,

Tulburându-l… Bruna mea, tu dănţui,

Ca atunci când, întâlnind o rudă, –

Într-un dans, e cel mai bine s-o înlănţui.

Chiar şi luna, după multa-i trudă

Lirică, ar vrea să te dezlănţui

Într-un dans mai nou, cu ea, în noaptea udă?

Scurge-se pisica-n iarba-n rouă

Dintr-un spot al lunii în alt spot,

Când, deasupra-a toate şi a tot,

Sacra lună intră-n fază nouă.

Oare are bruna mea habar

Că pupilele-i se schimbă-ntruna,

Fi’ndu-i când crai-nou, în ochi, ca luna,

Când un cerc, pe cer, de chihlimbar?…

Ea se prelinge-n iarba mai ’naltă de trei ori,

Înţeleaptă, nobilă, de una

Singură,-nălţându-şi ochii schimbători

Către schimbătoarea-i soră, luna.

 

 

(Necompusă-n era lui Bill Gates

[iată-l, supra, bine iPhonat,

chit că bustu-i e cam şifonat],

poezia-i a lui William Buttler Yeats.

Am tradus-o, la o veche lampă,

spre-a glosa două treimi din stampă.)