de-clic(k)/atelier deschis. Iluzia „interbelicului“

Un referendum de divorț colo, un puci-contrapuci dincolo, la celălalt capăt al Europei, o duhoare de ură din gura unui candidat la președinție de peste Ocean, o bombă în altă parte, dacă nu, măcar un topor, un satîr, un cuțit: cu orice se poate face rău, ieftin și la îndemînă, cele mai banale instrumente și cele mai neînsemnate cuvinte devin tot mai mult, între noi, între oamenii acestei epoci, arme. Între noi, la toate nivelurile, arme în loc de relații. Și, ce e mai grav, la nivelul cel mai de „jos“, cel vital, acolo unde ar trebui să se închege micro și macro-rezistențele anti-stat și anti-capital. Căci nu mai trebuie să ne luptăm doar cu statele sau cu multi-trans-naționalele care ne seacă soft, tehnologic. Nu, mai trebuia să ne-o mai tragem și între noi, unii altora, adică noilor tipuri de violență alterofobă și altericidă să le adaugăm și pe cele vechi, arhaice chiar, ca și cum epoca noastră s-ar fi propus să realizeze o enciclopedie cît mai completă a violenței, peste mode și timp. Tuturor extremiștilor fundamentaliști de dreapta sau stînga, moderni sau post­moderni, naționali, postnaționali și prenaționali, le convine de minune ce se întîmplă prin lume, mai exact inimaginabila […]