Casa Pompiliu Eliade în ruină
- 05-08-2016
- Nr. 834
-
Cătălin MAMALI
- URBANISM
- 1 Comentarii
Indivizii și societățile pot suferi variate forme de negaționism. Negaționismul dă iluzia nevinovăției, a anulării responsabilității, şi astfel practicarea sa devine temporar preferabilă. Tot așa sînt multe forme de fobie cu caracter societal precum xenofobia, homofobia (pentru a nu mai aminti formele clasice, de isme, precum rasismul, sexismul, rasismul social (originea de clasă). Frica de etichete Dar o supervigilență ideologizantă, practicată în multe culturi, care se crede a fi unica posesoare a adevărului, a determinat o reprimare sistematică a gîndirii libere și o reprimare a exprimării responsabile. Consecinţele sînt multiple. Printre ele se remarcă timorarea exprimării identităţii (individuale, de grup, de comunitate, naţionale), frica de a proteja valorile care susţin continuitatea și dezvoltarea identităţii, iluzia că prejudecăţile și discriminarea au doar un singur sens, numai de la majoritari către minoritari – se uită faptul elementar al existenţei majorităților suferinde și tăcute, care, de prea multe ori, au devenit minoritare sau extincte, sau tot unidirecţionat – numai de la autohtoni, mai vechi sau mai noi, la străini mai noi sau mai vechi. Se adaugă indiferenţa față de zestrea culturală (orală, scrisă, muzicală, construită…) precum și față de cea naturală, denigrarea și autodenigrarea, desconsiderarea intereselor existenţiale ale propriului grup, comunităţi, naţiuni din […]
Autorul ridică în mod corect problema fundamentală a identității deschise față de alteritate, precum și aceea, subsecventă, a prezervării obiectelor de patrimoniu, semne ale memoriei istorice și culturale. Pompiliu Eliade, a cărui casă memorială se degradează sub ochii autorităților și ai societății civile este unul dintre precursorii faimoasei teorii lovinesciene a sincronismului, aceasta, la rîndul său, anticipînd încă din mitizatul și demitizatul interbelic românesc actuala globalizare postmodernă. Este o ironie a istoriei, fără îndoială, că o personalitate care a teoretizat influența pozitivă, progresistă a spiritualității franceze asupra procesului de modernizare autohtonă ,,beneficiază”, postum, de o latură mai puțin plăcută a transformărilor revoluționare petrecute în spațiul public și în mentalitatea oamenilor.