Memoria șoselei (fragment)

Dacă priveam de pe geam, în dreapta, se vedea spinarea unui deal – un contur şovăielnic, desprins de „cota O“, altfel zis, de nivelul mării, un accident de relief neînsemnat, ce crea, totuşi, senzaţia că, în partea aceea, monotonia pustei este, în sfîrşit, curmată. Dacă priveam în stînga, înregistram un mic pod sub care se bălăceau raţe în lunile ploioase, un capăt al răpănoasei primării şi platitudinea drumului naţional ce nu lăsa deloc impresia că pe undeva ar fi supus denivelărilor. Şi adevărul este că pe direcţia „stînga“, înspre oraşul pe atunci capitală de „regiune”, „drumul mare“ era, cum s-ar spune, fără relief, o bandă albă, prăfoasă, întinsă pe zeci de kilometri. Pe aici, pe această axă de comunicaţie, aşa cum era ea, se produceau totuşi evenimente. Mai exact treceau trudnic cele cîteva tipuri de maşini ale timpului… Prietenii noştri de azi – mă refer la cei cărunţi la tîmple – probabil nu se mai gîndesc la ele şi, în fond, ce rost ar mai avea să se reîntoarcă cu imaginaţia la nişte fiare pe roţi, arhaice, candidate oricînd la împotmoliri, la răsturnări prin şanţuri… Camioa­nele, căci despre ele este vorba, ce minune reprezentau pe atunci!… Durum… durum… durum… Nu […]