Ce facem cu patrimoniul audiovizual?

O arhivă de filme nu poate fi un simplu depozit tocmai pentru că, prin natura materialului pe care îl arhivează, ea este o colecție de imagini în mișcare. Filmul este un „document“ aparte, pentru că „cinematograful realizează straniul paradox de a se mula conform timpului obiectului şi de a exprima în plus şi amprenta duratei sale“ (Bazin). Există deci un „adevăr“ pe care numai imaginile cinematografice îl pot surprinde, iar asta ne obligă să avem grijă de patrimoniul nostru audiovizual. Însă ce rol poate avea o arhivă care nu este deschisă spre public? În ce măsură este ea folositoare, dacă nu contribuie la educația noastră audiovizuală? Trăim într-o eră în care aproape oricine are acces la o cameră de filmat și în care cei care s‑au născut cu YouTube vor putea cu greu discerne între ce poate face cinematograful și ce poate face înregistrarea video rudimentară. În acest context, rolul arhivelor de film este crucial pentru modul în care o comunitate se raportează la imaginea despre sine. Am avut ocazia de a consulta, în cadrul unui stagiu doctoral, Arhiva Eye Film Museum, din Amsterdam. În cîteva minute, am avut acces la filme interbelice de avangardă printr-un catalog ce putea fi […]