Festivalul Internațional de Literatură și Lectură. Ediția Proză scurtă
- 10-09-2016
- Nr. 840
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 0 Comentarii
Între 23-25 septembrie 2016, va avea loc la Bistrița prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Lectură (FILL). Ediția Proză Scurtă. Avînd la bază proiectul Cui îi e frică de literatură?, festivalul își propune să dezvolte o relație dinamică între cititori și scriitori prin evenimente care pun cititorul pe o poziție de forță. În acest sens, proza scurtă, unul dintre genurile care au cunoscut cea mai spectaculoasă revenire în literatura română a ultimilor ani, poate fi una dintre cele mai eficiente modalități de a cîștiga cititorii tineri de partea literaturii române actuale. În fiecare zi a festivalului, scriitorii invitați se vor întîlni cu elevii de la două dintre liceele de elită din Bistrița – Colegiul Național „Liviu Rebreanu“ și Colegiul Național „Andrei Mureșanu“. Serile vor fi dedicate lecturilor de proză scurtă, urmate de discuții informale cu scriitorii. Timp de trei zile, prin intermediul dialogului cu cititorii și al lecturilor de proză scurtă, punem în discuție ideea literaturii care creează în primul rînd o comunitate de cititori, în care narativitatea, interpretarea și regimul ficțional apar ca dimensiuni esențiale ale vieții cotidiene. În cea de-a treia zi a festivalului, va avea loc o dezbatere cu editorii care, prin activitatea lor, […]