Literatura revoluționară în al treilea mileniu (și ultimul) (II)
- 16-09-2016
- Nr. 840
-
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
- Literatură
- 0 Comentarii
Literatura pe care o scrie Bolaño în 2666 este una înmuiată în obsesia literaturii ca produs consubstanțial violenței. Literatura lui își ia ca obiect excesul, iraționalul, trece dincolo de Bine și de Rău și simulează o simplă consemnare a manifestărilor acestui exces în fragilele automatisme sociale. Pentru a înțelege reperele acestei literaturi, trebuie să accedem la supramorala la care făcea referire Georges Bataille în deschiderea volumului său de eseuri despre relația dintre literatură și Rău. 2666 este un manifest-mamut, pentru care autorul său pare a se fi antrenat întreaga viață. În comparație cu acest roman, chiar și masivul și deconcertantul Detectivii sălbatici pare o eboșă sau, mai curînd, Vita nuova în fața Infernului. Romanul este compus din cinci părți vag legate între ele, părți pe care autorul intenționa să le publice separat, ca romane semi-independente, secțiuni subordonate unui ciclu epic monumental. Gurile (bune? rele?) spun că ar fi existînd și schița unei a șasea părți, în care misterul în jurul căruia gravitează cele o mie de pagini s-ar fi limpezit. Legatarii testamentari, împreună cu agentul său, au hotărît să treacă peste intentio auctoris și le-au legat pe toate între două coperte. Prima parte, pe care o putem numi și Satirica, […]